
Cincisprezece pelerini, printre care zece femei și patru copii, au murit, iar alți doi au fost răniți, duminică seara, 2 noiembrie 2025, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un camion staționat pe o șosea din statul indian Rajasthan. Accidentul s-a produs în timp ce grupul se întorcea de la o ceremonie religioasă.
Grupul se întorcea din orașul sfânt Kolayat și se îndrepta spre Jodhpur. Tragedia a avut loc pe șoseaua care leagă cele două localități, când microbuzul a intrat în coliziune violentă cu un camion oprit pe marginea drumului.
Potrivit primelor informații din anchetă, șoferul microbuzului ar fi încercat să depășească un alt vehicul, moment în care a lovit camionul parcat. „Este un incident de o gravitate extremă. Șoferul a încercat să depășească un alt vehicul, însă s-a izbit direct de camionul parcat pe autostradă. Din primele date, pare că nu a avut timp să frâneze”, a declarat ofițerul superior de poliție Kundan Kanwaria.
Bilanțul victimelor a fost confirmat de autorități, care au precizat că printre persoanele decedate se numără zece femei, patru copii și șoferul microbuzului. „Familiile acestora au fost informate, iar procedurile de identificare sunt în desfășurare”, a transmis Shweta Chauhan, înalt funcționar guvernamental. Cele două persoane care au supraviețuit accidentului sunt internate într-un spital local.
Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, printre care o posibilă defecțiune tehnică a microbuzului sau semnalizarea necorespunzătoare a camionului staționat. În urma tragediei, guvernul statului Rajasthan a anunțat că va oferi sprijin financiar familiilor victimelor și că va reevalua reglementările privind parcarea vehiculelor grele pe drumurile publice.
Accidentul readuce în discuție problema siguranței rutiere din India, o țară unde numărul victimelor în accidente este ridicat anual din cauza infrastructurii deficitare, a oboselii șoferilor și a nerespectării regulilor de circulație.