
Dani Mocanu și fratele său, Nando, au fost prinși în Italia, la patru zile după ce au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Cei doi, care erau dați în urmărire generală, au fost localizați și reținuți de autoritățile italiene în apropiere de Napoli, în urma unei operațiuni de cooperare polițienească internațională.
Cei doi frați au primit sentințele definitive pe 6 noiembrie 2025, Dani Mocanu fiind condamnat la 4 ani de închisoare, iar fratele său, Mocanu Ionuț Nando, la 7 ani. De la pronunțarea deciziei, aceștia nu au fost găsiți de polițiști pentru punerea în aplicare a mandatelor, motiv pentru care au fost dați în urmărire.
Poliția Română a confirmat capturarea celor doi printr-un comunicat oficial, precizând că aceștia au fost depistați în localitatea Casola di Napoli. Autoritățile italiene au demarat procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare.
„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizați doi bărbați, de 35 și 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia. Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli. Cei doi bărbați, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea fiind emise la data de 6 noiembrie 2025. În prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”, a transmis Poliția Română.
Condamnarea fraților Mocanu a venit în urma unui incident violent care a avut loc în august 2022. Atunci, într-o benzinărie din județul Argeș, cei doi au bătut un bărbat cu o rangă, în urma unei dispute pornite de la un loc de parcare. În urma agresiunii, victima a suferit o fractură craniană și a rămas cu traume permanente.