
Astrologul Camelia Pătrășcanu a anunțat o schimbare astrală importantă care va avea loc pe 26 ianuarie 2026, odată cu intrarea planetei Neptun în zodia Berbecului, notează Mediafax.
Conform previziunilor, impactul inițial va fi resimțit cel mai puternic de către nativii Berbec născuți la începutul intervalului zodiacal, „adică 21, 22, 23 martie”, precum și de persoanele care au soarele la începutul zodiilor Leu și Săgetător.
Pentru aceste semne de foc, influența planetei se va manifesta printr-o dorință acută de schimbare și de aliniere cu valori superioare. Camelia Pătrășcanu explică faptul că acești nativi: „Vor să facă ceva mai inspirator, vor să facă ceva pentru oameni, vor să facă ceva în alte condiții. Se gândesc la sufletul lor, nu mai merge așa”.
Expertul subliniază că energia specifică semnelor de foc va facilita transpunerea rapidă a acestor impulsuri în realitate, efectele fiind vizibile atât în carieră, cât și în relațiile personale.
Lista zodiilor care vor reacționa rapid la acest tranzit este completată de cele de aer. Potrivit sursei citate, vizate sunt Gemenii, cu precădere cei născuți în luna mai, alături de Balanțe și Vărsători, „care și ei se prind repede de această energie neptuniană”.
Tranzitul lui Neptun în Berbec se va întinde pe o durată de 14 ani. În acest interval, astrologul precizează că „toată lumea are receptor cumva pe hartă pentru acest Neptun în Berbec”, omenirea fiind împinsă să acorde o importanță sporită laturii emoționale și spirituale.
Această perioadă lungă are rolul de a permite adaptarea la o vibrație nouă. „Ne dă timp să adaptăm această energie neptuniană, care e a iubirii infinite, necondiționate, a inspirației, a făcut lucrurile cu sufletul, a pune conștiință în tot ceea ce facem”, a declarat Camelia Pătrășcanu.
În final, schimbările preconizate vor influența decizii capitale legate de societate, muncă și starea de bine, astrologul menționând că: „E o planetă a sănătății, a îngrijirii, dar îngrijirea de lungă durată, de zi cu zi, ca stil de viață”.