
Raluca Turcan, deputat PNL, a depus luni la Parlament o inițiativă legislativă care vizează reducerea violenței în unitățile de învățământ și combaterea dependenței elevilor de tehnologie. Proiectul de lege propune măsuri stricte, printre care se numără interzicerea utilizării telefoanelor mobile chiar și în timpul pauzelor, precum și introducerea monitorizării audio-video în anumite context educaționale.
Potrivit informațiilor publicate de Capital.ro și preluate de Ziar Obiectiv, demersul legislativ apare ca o reacție la problemele de sănătate mintală afectează tot mai mulți tineri. Inițiatoarea proiectului susține că actele de agresiune din școli nu sunt doar probleme de disciplină, ci reflectă o stare emoțională precară a adolescenților.
„Violenţa din şcoli nu mai poate fi tratată ca o simplă problemă de disciplină. În spatele conflictelor, agresivităţii şi lipsei de atenţie există o criză tot mai gravă de sănătate emoţională în rândul copiilor şi adolescenţilor. După numeroase consultări cu psihologi, profesori, specialişti în educaţie şi sănătate mintală, am iniţiat şi depus o nouă propunere legislativă care urmăreşte să transforme şcoala într-un spaţiu mai sigur, mai echilibrat şi mai adaptat realităţilor actuale”, a explicat Raluca Turcan.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) citate în proiect plasează România pe primul loc din 40 de state analizate în ceea ce privește utilizarea problematică a rețelelor sociale. Conform deputatului liberal, peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani dau semne de sevraj psihologic atunci când nu pot folosi telefonul mobil.
Referitor la restricționarea dispozitivelor electronice, Turcan susține că elevii au nevoie de pauze reale de la mediul digital pentru a interacționa direct cu colegii. „Specialiştii consideră că accesul la telefon trebuie limitat şi în timpul pauzelor, deoarece altfel elevii rămân într-un ciclu continuu de stimulare digitală, fără timp real pentru reglare emoţională, socializare directă şi reconectare la procesul de învăţare”, a punctat aceasta.
Pe lângă limitarea tehnologiei, documentul propune monitorizarea audio-video în școli și o implicare mai activă a părinților. Raluca Turcan afirmă că dependența de rețelele sociale afectează capacitatea de concentrare și toleranța la frustrare, transformând munca profesorilor din predare în gestionarea conflictelor.
Principalele măsuri incluse în proiectul legislativ vizează restricționarea telefoanelor în pauze, acordarea de consiliere psihologică pentru elevii cu probleme de comportament, implementarea unor reguli unitare împotriva violenței în toate școlile și promovarea sportului sau a lecturii ca alternative la mediul virtual.