
Senzația de furnicături la nivelul mâinilor este adesea ignorată sau pusă pe seama oboselii acumulate, însă medicii avertizează că, în multe situații, aceasta nu indică o simplă epuizare și nici o problemă a coloanei vertebrale, așa cum se crede eronat.
De cele mai multe ori, paresteziile localizate în palmă, însoțite de amorțeală, semnalează prezența sindromului de tunel carpian. Aceasta este o neuropatie de compresie frecvent întâlnită, care se manifestă prin presiunea exercitată asupra nervului median în zona încheieturii mâinii.
Fizioterapeutul Alexandru Ilie a detaliat, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, mecanismul acestei afecțiuni. Expertul a subliniat că disconfortul resimțit strict în palmă este cauzat de tensionarea sau îngroșarea benzii ligamentare cunoscute drept retinacul flexor, și nu neapărat de o hernie de disc.
Potrivit informațiilor centralizate de Redactia.ro, specialistul a explicat diferența dintre simptomele compresiei locale și cele ale problemelor cervicale.
„Când avem o furnicătură pe care o resimțim la nivelul palmei, imediat considerăm că vom avea o afectare de la disc. Din fericire lucrurile nu stau chiar așa și mi-am propus să vorbesc de sindromul de tunel carpian, aceasta este denumirea medicală. În fapt, este un fenomen compresiv. Sindromul de tunel carpian vorbește despre o compresie mecanică produsă la nivelul articulației pumnului, mai precis, la nivelul benzii de retinacul.
Aici avem o structură ligamentară care practic acoperă și face ca degetul mic și degetul mare să facă această mișcare (n.r. să se atingă) și flexia degetelor, iar în momentul în care această bandă este mult prea tensionată, ceea ce se poate întâmpla este că apasă pe nervul care trece pe dedesubt.
În momentul respectiv pacientul poate resimți durere pe palmă, primele trei degete sunt cele care sunt afectate și un pic din degetul inelar.
Un semn distinct este dat de faptul că avem aceste manifestări de furnicături și parestezii, deci amorțeala palmei, cu precădere noaptea. Te trezești și ai tendința să scuturi palma.
Din fericire există astăzi foarte multe strategii conservatoare pentru a ajunge să nu te operezi, pentru că în final, dacă neglijezi aceste semne, acest sindrom de tunel carpian, practic se îngustează din ce în ce mai mult și poate determina o leziune asupra nervului care în final nu se va mai putea vindeca și singura formă de a putea să elimini fenomenul compresiv din acea regiune să îl elimini”, a declarat fizioterapeutul Alexandru Ilie, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Identificarea corectă a sindromului se bazează pe distribuția simptomelor: sunt afectate degetul mare, arătătorul, mijlociul și jumătate din inelar, în timp ce degetul mic rămâne, de regulă, neafectat.
Contrar opiniei generale că afecțiunea vizează doar persoanele care lucrează mult la calculator, studiile indică o prevalență similară și în rândul populației generale. Anatomia joacă un rol crucial, unii oameni având un canal carpian mai îngust din naștere. Totuși, poziția mâinii în flexie și activitățile repetitive pot agrava tensiunea.
„Stăm mult timp cu palmele ușor strânse, pentru că mecanica de tastatură permanent este aceasta, cu alte cuvinte degetele nu sunt întinse, și, bine-înțeles, utilizarea mouse-ului, care din nou are această tendință permanentă de a încuraja tensionarea flexorilor palmari.
Cu alte cuvinte, la finalul zilei tensiunea la nivelul palmei este foarte mare, iar degetele sunt ușor încordate spre interior. Lucru care face această compresie. Mai mult, anatomia noastră este mai dezvoltată în partea flexoare decât în partea extensoare”, a explicat fizioterapeutul mecanismul care declanșează sindromul tunelului carpian.
Riscul de apariție a bolii este mai mare la femei, în intervalul de vârstă 30-60 de ani. Pe lângă suprasolicitarea mecanică, există factori medicali care favorizează compresia nervului median. Printre aceștia se numără: moștenirea genetică, diabetul, obezitatea, hipotiroidia, guta, artrita reumatoidă, sarcina, precum și eventuale traumatisme anterioare ale pumnului, cum ar fi fracturile.
Pentru a diferenția durerea locală de o problemă a coloanei cervicale, este vital să se observe aria de răspândire a furnicăturilor. Dacă acestea urcă pe antebraț, cauza poate fi la coloană; dacă rămân în palmă, problema este locală.
„În cazul în care în acest timp apare un fenomen de durere discretă, amorțeli la nivelul palmei, respectiv degetelor menționate, putem ridica această suspiciune de compresie la nivelul tunelului carpian.
Furnicăturile doar pe palmă, în 99% din cazuri sunt date de această compresie. Dacă avem furnicături care prin antebrațul, deci loja superioară și brațul, atunci de cele mai multe ori vorbim de o compresie de origine disc”, a mai spus Ilie.
Există metode simple de autoevaluare, precum testul Phalen, care presupune apropierea dosului palmelor timp de 30 de secunde. Apariția durerii validează suspiciunea de sindrom de tunel carpian.
Tratamentul conservator implică purtarea unei orteze pe timpul nopții și efectuarea unor exerciții specifice de stretching.
„Sunt trei variații ale acestui exercițiu, apropiem bine podul palmei (n.r. ca la rugăciune) și ducem palma spre piept. Din această poziție începem să deplasăm degetele ușor, stânga-dreapta, și ar trebui să resimțim o ușoară tensiune la nivelul flexorilor.
A doua variație este când ducem degetele spre înainte și facem același lucru în lateral, și acum simțim o tensiune la nivelul articulației pumnului.
A treia variație este să mergem cu degetele spre jos, coatele le ridicăm și începem aceeași pendulare.
Sunt recomandate de mai multe ori pe parcursul zilei și astfel reușim, din punct de vedere mecanic, să alungim tensiunea benzii de retinacul”, a spus fizioterapeutul, care a precizat că în timpul nopții este necesară folosirea unei orteze nocturne, adică ”un echipament care ne ajută ca palma să nu stea închisă pe parcursul nopții și care ar putea determina creșterea acestui grad compresiv și să avem palma permanent deschisă.
Acestea sunt strategiile la care putem apela ca să nu ajungem să ne operăm. Însă mare atenție, dacă aveți deja semne importante, acolo este vorba de o compresie extrem de severă ce necesită intervenție chirurgicală”, a mai spus fizioterapeutul.
Neglijarea simptomelor poate duce la atrofie musculară și pierderea permanentă a sensibilității, moment în care singura soluție rămâne intervenția chirurgicală pentru eliberarea nervului.