La o săptămână după Învierea Domnului, comunitățile din Republica Moldova și regiunea Moldovei din România celebrează Paștele Blajinilor, o sărbătoare cu rădăcini precreștine dedicată memoriei celor adormiți. Conform informațiilor publicate de Adevărul, acest eveniment are loc de obicei în lunea de după Duminica Tomii, spre deosebire de Transilvania sau Banat, unde „Ziua Morților” este marcată la 1 noiembrie.
Tradiția este strâns legată de legenda unor locuitori evlavioși, dar izolați, care nu puteau afla data exactă a Paștelui. Se spune că aceștia reușeau să celebreze sărbătoarea abia după ce vedeau pe apa râului cojile de ouă roșii aruncate de alți creștini, care ajungeau la ei după aproximativ o săptămână. O publicație din 1928, „Glasul Bucovinei”, explica acest fenomen: „La o depărtare destul de mare de satul acesta, către izvorul râului, se afla însă un orăşel, ai cărui locuitori erau mai de multă vreme într-ale credinţei şi învăţaţi în tainele religiei lui Hristos, poate chiar de pe timpul Sfinţilor Apostoli. Ca să poată fi de folos şi fraţilor lor care locuiau la o depărtare aşa de mare pe apa aceluiaşi râu, creştinii din acest orăşel, după ce ciocneau şi mâncau ouă roşii, ca de obicei în ziua Paştelor, aruncau cojile în apa râului. Cojile acestea ajungeau după o săptămână prin dreptul satului izolat şi depărtat de lumea creştină şi astfel înţelegeau şi „blajinii” noştri că trebuie să serbeze Paştele”.
Etnologii îi descriu pe blajini ca fiind entități mitice, strămoși care trăiesc la granița dintre lumi, pe malurile Apei Sâmbetei sau chiar sub pământ. Autorul Romulus Antonescu notează în „Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești” că aceștia „sunt oameni caracterizați prin bunătate și foarte evlavioși, despre care se crede că ar trăi la marginea pământului; sunt puși în legătură cu sărbătorirea Sfintelor Paști, pentru blajini aceasta căzând întotdeauna în lunea de după Duminica Tomii, aceasta din urmă situându-se la o săptămână după Duminica Paștelui; sunt cunoscuți și sub denumirea de Rohmani, Rocmani și Rogmani”.
Blajinii sunt portretizați ca fiind ființe de statură mică, blânde și incapabile de a face rău, care își petrec timpul în post și rugăciune pentru cei vii. Denumirea lor provine din limba slavă și se traduce prin „fericit” sau „blând”. Ion Ghinoiu explică în Dicţionarul de mitologie românească modul în care aceștia percep trecerea timpului: „Sunt însă oameni simpli, prostuţi, nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Paştele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate special de gospodine pe apă în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează acolo şi noi aici Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor”.
Deși nu există o rânduială bisericească oficială pentru această zi, datinile populare sunt respectate cu sfințenie. Credincioșii merg la cimitire, depun ofrande pe morminte, împart pomeni și organizează mese festive în aer liber sau lângă biserici. În trecut, în Bucovina, femeile petreceau întreaga zi în natură cu pască, ouă roșii și vin, fiind convinse că resturile de la ospăț vor ajunge la cei decedați.
Semnificația spirituală a acestei zile este una a solidarității dintre vii și morți. Dincolo de funcția de pomenire, se crede că aceste ritualuri protejează sănătatea celor care le practică și asigură fertilitatea pământului. „Noi — ca vii — am sărbătorit Sf. Paşti timp de trei zile cu multă bucurie şi veselie şi ne-am înfruptat cu prisosinţă din toate bunătăţile, întreaga Săptămână Luminată. Şi acum, cu dreptul, se cuvine ca măcar la începutul săptămânii a doua după Paşti să ne aducem aminte şi de cei morţi, ca să facă şi ei Paştele”, scria Glasul Bucovinei despre modul în care creștinii din Basarabia privesc această tradiție.
