
Daniela Gyorfi a trăit recent momente pline de emoție, participând la festivitatea de absolvire a fiicei sale, Maria. Tânăra a încheiat cursurile clasei a VIII-a cu rezultate remarcabile, pregătindu-se acum pentru un nou capitol educațional. Într-o declarație oferită pentru Click.ro, citat de kfetele.ro, cântăreața și-a exprimat mândria față de parcursul școlar al fetei sale, subliniind faptul că aceasta a evoluat prin forțe proprii.
„Suntem și am fost emoționați. Este o etapă importantă a vieții ei, mai ales că se apropie evaluarea. Din punctul meu de vedere, al unui părinte care nu s-a dus la școală, nu a făcut pressing pe profesori, nu am intervenit niciodată cu absolut nimic, Maria a mers foarte bine la școală. Asta nu face decât să mă bucure și să vedem ce face la evaluare. Sunt foarte mândră de ea și a făcut totul cu puterile ei, pe ceea ce a învățat, pe ceea ce știe. Pentru mine, ca părinte, e foarte important lucrul acesta”, a explicat artista pentru sursa menționată.
Maria, care are peste 15 ani, urmează să susțină Evaluarea Națională și vizează admiterea la o instituție de învățământ de prestigiu din București. Deși familia locuiește în Corbeanca, planurile adolescentei sunt orientate către liceele de top din Capitală, unde concurența este ridicată. Daniela Gyorfi a precizat că pentru a atinge acest obiectiv, fiica sa ar trebui să obțină o medie de peste 9,20.
„Maria se gândește clar la niște licee foarte bune și la ce vrea să facă pe viitor. În funcție de nota pe care o ia, o să vadă unde se duce. Deocamdată contează nota finală! Noi stăm în Corbeanca și ea vrea un liceu din București, o să vedem unde va merge și cât face. Are și ea 15 ani și ceva, o să fie în clasa a noua, se va hotărî curând. Trebuia să ia peste 9,20 pentru un liceu bun! Diseară are banchetul! Suntem emoționați!”, a mai adăugat vedeta.
Pe lângă bucuria momentului, artista a mărturisit că simte și un regret profund legat de absența mamei sale, care s-a stins din viață fără a mai putea asista la succesul nepoatei sale. „Am fost foarte emoționată! Sunt tristă că mama nu a apucat să vadă realizările ei pentru că Maria este un copil bun!”, a conchis Daniela Gyorfi pentru Click.ro.