
Un document esențial pentru evaluarea eficienței energetice a imobilelor din România a devenit obligatoriu pentru toți proprietarii de locuințe. Certificatul de performanță energetică trebuie prezentat, conform legii, în momentul vânzării, închirierii sau la recepția unei construcții noi.
Această măsură legislativă are rolul de a asigura transparența totală în ceea ce privește costurile de întreținere și consumul de energie, scrie România TV.
Actul furnizează detalii precise despre energia necesară pentru ca locuința să funcționeze în parametri optimi. Analiza include sistemele de încălzire, prepararea apei calde, instalațiile de climatizare, ventilația și iluminatul artificial.
Pe lângă consum, certificatul indică volumul emisiilor de dioxid de carbon și, dacă este cazul, procentul de energie provenită din surse regenerabile. Prin aplicarea recomandărilor de eficiență incluse în document, proprietarii își pot optimiza costurile și pot reduce risipa de energie.
Obținerea certificatului intră exclusiv în sarcina auditorilor energetici autorizați. Documentele emise de persoane fără această calitate nu au valoare legală. Fiecare act valid dispune de un cod unic de înregistrare care îi atestă autenticitatea.
Procesul de evaluare presupune analizarea caracteristicilor tehnice ale clădirii, de la materialele de construcție și izolații, până la sistemele de încălzire. Proprietarii trebuie să contacteze un auditor, să pună la dispoziție actele casei (releu, act de proprietate, cartea construcției) și să permită vizionarea imobilului pentru confirmarea datelor tehnice.
În urma inspecției și a calculelor specifice, specialistul emite certificatul final. Documentul este valabil timp de 10 ani. Totuși, dacă imobilul suferă renovări majore care îi modifică performanța energetică, actul trebuie actualizat înainte de expirarea termenului.