BREAKING
NEWS

Horoscop Cristina Demetrescu. Zodia care se umple de bani și cine primește o veste-bombă. Schimbări uriașe!

Cristina Demetrescu a realizat analiza astrală pentru săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie 2026, invitată fiind în platoul emisiunii „Vorbește Lumea” de la PRO TV. Astrologul atrage atenția asupra unor configurări planetare care pot genera situații neobișnuite pentru nativi.

Dacă vedeți pe cineva din anturajul vostru că se comportă ciudat, înseamnă că nu-i priesc planetele. Sunt foarte multe modificări, schimbări, aceleași multe planete în zodia Vărsătorului ca și săptămâna trecută, doar că acum sunt activate toate și se întâmplă lucruri mai puțin comune. Pot fi chestiuni imprevizibile, oameni care fac lucruri pe care nu le făceau înainte, nu neapărat din inspirație, ci pur și simplu. Este ca un fel de spargere a ordinii.

Pentru ziua de marți, se recomandă prudență maximă în zona financiară. Conjuncția dintre Lună și Uranus, aflată în Taur, semnul banilor, poate aduce instabilitate. Astrologul avertizează asupra riscurilor inutile, precizând că nu este momentul pentru a forța norocul prin jocuri de noroc sau speculații, întrucât câștigurile nu apar din senin, fără efort susținut.

Este o zi extraordinară această conjuncție Lună–Uranus, iar intrarea lui Neptun în Berbec pentru următorii 13 ani este un eveniment major. Saturn va intra pe 14 februarie, părăsind Peștii. Neptun în Pești s-a simțit bine, a deschis larg ușile misticismului și toată lumea a început să vorbească despre lucruri în care până acum nu credeau. De acum înainte, Neptun în Berbec ne ajută pe fiecare să ne orientăm mai mult spre noi înșine.

Această tranziție a lui Neptun marchează o perioadă în care iluziile și deziluziile depind strict de modul în care ne gestionăm propriile așteptări. Suntem responsabili pentru propriul parcurs, iar dezamăgirile nu ar trebui puse pe seama altora, ci analizate prin prisma propriilor noastre idealuri.

Finalul de săptămână se anunță mult mai promițător. Ziua de sâmbătă, 31 ianuarie, stă sub semnul norocului datorită întâlnirii dintre Lună și Jupiter. Indiferent de provocările săptămânii, influența benefică a lui Jupiter poate aduce un deznodământ fericit, conform detaliilor notate de Gândul.ro.

Sâmbătă poate fi o zi norocoasă, când Luna se întâlnește cu Jupiter. Data de referință este 31 ianuarie. Dacă săptămâna se încheie bine, Jupiter, planeta Săgetătorului, aduce un final favorabil. Este important să vedem ce aduce fiecare zi, iar marți trebuie să fim atenți la ce ni se întâmplă.

Berbec

Nativii acestei zodii pot experimenta situații neprevăzute legate de bani în cursul zilei de marți. Acestea nu sunt neapărat negative, dar pot perturba rutina obișnuită.

Neptun pentru Berbeci aduce, în primul rând, o sensibilizare a acestora, îi face mai idealiști, mai carismatici în anumite circumstanțe, mai filantropi și mai interesați de lumile oculte. Se produc schimbări în structura lor, iar pentru sâmbătă se anunță evenimente pozitive la nivel domestic: vizite, cadouri de la părinți și înțelegeri în familie.

Taur

Săptămâna aceasta, Taurii sunt sub influența puternică a lui Uranus, ceea ce le poate induce o stare de agitație. Ei pot fi sursa unor surprize pentru cei din jur, comportamentul lor variind de la acțiuni mărunte la evenimente total neașteptate.

Neptun, pentru următorii 13 ani, îi orientează mai mult către lumea misterelor și către subconștient, determinându-i să caute răspunsuri mai profunde, multidimensionale. Taurul, cunoscut ca fiind un semn teluric, devine mai mistic și mai subtil. Pentru sâmbătă, se preconizează un drum cu folos.

Gemeni

Gemenii ar putea resimți stări fizice neplăcute sau dureri fără o cauză evidentă, marți fiind o zi mai delicată din acest punct de vedere.

Neptun îi face pe Gemeni mai idealiști în privința oamenilor. Este posibil să întâlnească persoane noi și să le perceapă ca pe niște figuri excepționale, însă aceste idealizări pot duce și la dezamăgire, pentru că nimeni nu este perfect. În cazul unui profesor sau al unui maestru, pot învăța lecții importante, fără a fi necesar să copieze exact ceea ce fac aceștia, păstrându-și propria personalitate.

Weekendul aduce vești bune pe plan material. Sâmbătă, conjuncția Lună-Jupiter creează un context favorabil câștigurilor.

Rac

Ziua de marți poate aduce pentru Raci întâlniri inopinate. Pe plan profesional, influența lui Neptun poate facilita o avansare sau o oportunitate de a se remarca, însă succesul vine la pachet cu riscul unor controverse dacă nu este gestionat corect.

Pentru sâmbătă, universul le oferă un cadou, prin conjuncția Lună–Jupiter, care are loc în zodia Racului.

Leu

Leii pot primi noi responsabilități marți, chiar în lipsa unei numiri oficiale într-o funcție. Această perioadă le oferă șansa de a-și clarifica direcția vocațională și de a acumula cunoștințe valoroase.

De asemenea, Leii devin foarte idealiști și la nivel spiritual, inițiind căutări personale și dorința de a explora locuri necunoscute. Sâmbătă este o zi favorabilă vindecării pentru Leu.

Fecioară

Pentru Fecioare, imprevizibilul se manifestă prin călătorii neplanificate. Neptun le deschide apetitul pentru zona ocultă, dar și pentru diverse tentații, inclusiv financiare, care necesită discernământ.

Pentru ei, prietenul la nevoie se cunoaște, iar sâmbătă poate aduce situații relevante din acest punct de vedere.

Balanță

Marți este momentul în care Balanțele trebuie să fie extrem de atente la calcule și tranzacții, existând posibilitatea unor fluctuații financiare. În relații, tendința este de a idealiza partenerii, ignorând uneori realitatea.

De asemenea, pot apărea căsătorii cu persoane din medii complet diferite, cum ar fi un contabil care se căsătorește cu un preot, de exemplu. Pentru sâmbătă, chiar dacă este o zi nelucrătoare, Balanța beneficiază de o energie favorabilă în plan profesional, cu avânt și posibilitatea de a pune în aplicare diverse planuri.

Scorpion

Scorpionii resimt presiune marți, unii fiind stresați, alții având motive de celebrare. Pe termen lung, tranzitul lui Neptun le va accentua latura artistică și empatia față de suferința altora.

Pentru sâmbătă, Scorpionii încep să planifice vacanțe sau călătorii, chiar dacă nu pleacă efectiv în acea zi.

Săgetător

Este esențial ca Săgetătorii să nu lase agitația să se transforme în probleme de sănătate cauzate de stresul la locul de muncă. Organizarea este cheia, mai ales că Neptun le activează pasiunea pentru activități profesionale captivante.

Pentru sâmbătă, Săgetătorii pot beneficia de o zi favorabilă, cu armonie între fericire, pasiune și bani.

Capricorn

Schimbările sentimentale sunt probabile pentru Capricorni, care ar trebui să evite deciziile pripite fără a sonda emoțiile partenerului. Totodată, se manifestă un interes crescut pentru estetica locuinței și design interior.

Sâmbătă, se pot întâmpla evenimente semnificative în viața personală, precum o cerere în căsătorie sau anunțul venirii unui copil.

Vărsător

Vărsătorii s-ar putea confrunta cu defectarea unor aparate electrocasnice, situație care se va dovedi benefică, ducând la achiziționarea unor echipamente superioare. Neptun le va amplifica vocea și capacitatea de a influența.

În următorii 13 ani, vor învăța lucruri noi, cu efecte atât pozitive, cât și negative: unii pot salva vieți, iar alții pot manipula. Sâmbătă este o zi favorabilă vindecării pentru Vărsători.

Pești

Odată cu plecarea lui Neptun din semnul lor și intrarea în sectorul financiar, Peștii au șansa de a monetiza talentele native. Ziua de marți poate veni cu vești șocante aduse de Uranus.

Pentru sâmbătă, există posibilitatea unor surprize în plan sentimental sau rezultate neașteptate legate de viața personală.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: