BREAKING
NEWS

Incredibil ce a făcut românul care a ucis două femei! A vrut să evadeze din Italia cu cearșafuri, ca în filme

Un deținut român, în vârstă de 33 de ani, aflat în custodia autorităților italiene din iunie 2025, a fost protagonistul unei încercări de evadare spectaculoase. Bărbatul este judecat după ce a recunoscut că a ucis două femei de naționalitate română, crime comise în anii 2024 și 2025, ale căror trupuri le-a abandonat în curtea unei locuințe părăsite.

Inculpatul, care a fost trimis în fața instanței în luna ianuarie, își aștepta sentința pentru faptele sale, însă a decis să încerce să fugă din penitenciar. Pentru a-și pune planul în aplicare, acesta a confecționat un echipament improvizat: un cârlig realizat din bare metalice îndoite și o scară formată din cearșafuri legate și cozi de mătură.

Potrivit informațiilor relatate de Știrile ProTV, care citează presa locală, românul a reușit să treacă de zidul zonei de plimbare, escaladând ulterior și zidul perimetral al închisorii.

Tentativa sa a fost zădărnicită de vigilența singurului agent de poliție care patrula în zona exterioară în acel moment. Ofițerul l-a observat pe fugar și a intervenit rapid, reușind să îl captureze și să îl readucă în celulă.

În urma acestui incident, bărbatul a fost prezentat joi în fața Curții de Apel din Florența. Aceasta a fost prima audiere în cadrul procesului în care este acuzat de omorul celor două tinere, în vârstă de 27 și 30 de ani.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!