
Un eveniment rutier neobișnuit a avut loc vineri, 19 aprilie, pe DN15D, în interiorul localității Bârgăuani din județul Neamț. Potrivit publicației Stiri-Neamt.ro, un bărbat de 72 de ani, originar din Piatra-Neamț, a fost protagonistul unui accident după ce a încercat să efectueze o manevră de depășire în timp ce se afla la volanul autoturismului său.
În timpul manevrei, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, a ieșit de pe carosabil și a lovit o structură din beton. În urma impactului, vehiculul a ajuns pe un teren viran din proximitatea drumului național. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului și avarierea gravă a mașinii, însă testarea cu aparatul etilometru a confirmat faptul că șoferul nu consumase băuturi alcoolice, conform informațiilor oferite de sursa citată. (vezi articolul AICI)
Situația a luat o turnură neașteptată câteva ore mai târziu. În jurul orei 13:00, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, aflată în misiune pe același sector de drum, a observat autoturismul avariat pe un câmp agricol din apropiere.
Spre surprinderea agenților, la volanul mașinii accidentate se afla un tânăr de 18 ani, din Bârgăuani, care încerca să efectueze manevre de întoarcere pe terenul respectiv. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că vehiculul nu îi aparținea tânărului, ci bărbatului de 72 de ani care fusese implicat în accidentul de dimineață.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, efectuând cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt în scop de folosință.