
Doi dintre concurenții emisiunii „Casa Iubirii” au făcut un pas important în relația lor în timpul unei escapade la munte. Jaqueline și Alexandru au profitat de premiul câștigat pentru a se bucura de momente de intimitate, dar și pentru a oficializa legătura prin prezentarea reciprocă a părinților, relatează Kanal D.
În ediția difuzată sâmbătă, 7 februarie 2026, telespectatorii au putut urmări imagini detaliate de la întâlnirea celor doi tineri. Ieșirea la munte a început într-o notă relaxată și ludică, concurenții distrându-se pe pârtie, unde s-au dat cu sania, s-au jucat cu bulgări și au construit un om de zăpadă.
În acest cadru relaxat, cei doi au hotărât să treacă la nivelul următor și să facă cunoștință cu familia partenerului. Inițiativa i-a aparținut lui Jaqueline, care l-a apelat video pe tatăl său pentru a-i face cunoștință cu Alexandru.
Alexandru: Să trăiți! Ce faceți?
Tatăl lui Jaqueline: La serviciu! Servim patria!
Discuția a atins și subiecte sensibile, tatăl concurentei recunoscând că nu a fost impresionat de parcursul anterior al celor doi în cadrul emisiunii, dar că apreciază faptul că au decis să reia totul de la început.
Tatăl lui Jaqueline: La ce a fost până acum pe acolo, în Casa Iubirii…Nu mi-a plăcut deloc! Aseară mi-am revenit!
Alexandru: Mă bucur!
Tatăl lui Jaqueline: Sper să nu fiu dezamăgit eu personal. Îmi pare bine că v-ați dat o șansă și ați luat-o de la zero!
Ulterior, a venit rândul lui Alexandru să facă prezentările. Acesta nu își anunțase familia că se află la o întâlnire, dorind să le facă o surpriză părinților săi și Luminiței. Dialogul a devenit rapid unul familial, mama lui Alexandru folosind apelative care sugerează acceptarea relației.
Jaqueline: Deci, dumneavoastră sunteți domnul Romeo, dumneavoastră sunteți doamna Monica, iar tu ești Luminița.
Mama lui Alexandru: Mama soacră!
Jaqueline Mama soacră?
Alexandru: Eu ți-am zis că-i place de tine!
Jaqueline: Mă bucur! Nu sunt foarte plăcută în online, dar trebuie să mă placă cine contează.
Seara s-a încheiat într-un cadru intim, la o cină romantică, unde cei doi au discutat deschis despre sentimentele lor. Alexandru i-a mărturisit partenerei sale că, deși îi este dificil să își exprime trăirile prin cuvinte, îi va demonstra prin gesturi importanța pe care i-o acordă. Finalul întâlnirii a marcat decizia celor doi de a-și oferi exclusivitate.