BREAKING
NEWS

Lovitură totală pentru români! Cât vor scoate din buzunar pentru căldură, facturile la gaze explodează în 2026

Românii se confruntă din nou cu realitatea dură a sezonului rece, în care confortul termic tinde să devină un lux, iar facturile pun o presiune uriașă pe bugetele familiilor. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), avertizează că facturile la gaze pentru luna ianuarie 2026 vor înregistra creșteri de până la 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025, conform informațiilor relatate de Adevărul.

Specialistul în energie subliniază că această majorare a costurilor este resimțită direct în apartamente și case. Potrivit datelor analizate, consumul de gaze al consumatorilor casnici racordați la sistemele de distribuție a fost cu 18% mai mare luna trecută față de ianuarie 2025.

Pentru a acoperi cererea crescută, România a depins semnificativ de importuri, în condițiile în care producția internă și stocurile nu au avut flexibilitatea necesară.

„Chiar dacă cantitățile de gaze din depozitele de înmagazinare a crescut cu 11%, acest consum suplimentar a fost acoperit în special din importuri, import care a venit cu prețuri de până la 40% mai mari. De precizat că în luna ianuarie 2025 eram net exportatori de gaze. Gazele din depozitele de gaze au fost principala sursă care a acoperit consumul în ziua cu cel mai mare consum de gaze din anul 2026, dar în fapt situația din România a fost salvată de gazele din import, care au avut cea mai mare flexibilitatea, având o creștere de aproape 500 % față de media lunii (față de 14% flexibilitatea gazelor din înmagazinare și 0,1% a gazelor din producția internă)”, a explicat Dumitru Chisăliță.

Expertul detaliază structura scumpirilor: factura majorată din ianuarie este cauzată în proporție de aproximativ 20% de creșterea efectivă a consumului și de circa 5% de prețul mai mare al gazului. Această situație a apărut deoarece importurile necesare „pentru a salva România în timpul gerului” au avut prețuri cu până la 83% mai ridicate decât gazul din producția internă, care are un preț stabilit administrativ.

Astfel, pentru mulți cetățeni, încălzirea locuinței nu mai reprezintă o stare de normalitate, ci o decizie financiară dificilă între a avea căldură și a păstra bani pentru alte necesități. Deși există reglementări și plafonări teoretice, realitatea din teren este dictată de temperaturile scăzute.

„În practică însă, gerul nu are nevoie de aprobări. Gerul vă intră în pereți, în ferestre, în colțurile reci ale apartamentelor vechi și obligă centrală să muncească dublu. Și aici e marea problemă, când frigul devine mai intens, nu se schimbă doar temperatura de afară — se schimbă și comportamentul din casă. Ținem centrală mai mult pornită, ridicăm termostatul „doar cu un grad”, aerisim mai puțin, stăm mai mult înăuntru. Consumul crește aproape pe nesimțite, dar factura vine perfect conștientă de cât ai ars. În apartamentele izolate, majorarea poate să însemne 100–200 lei în plus. În locuințele neizolate sau în case, poate însemna 200–400 lei în plus în luna ianuarie 2026. Iar asta într-un context în care salariile rămân aceleași, chiar dacă cresc mult costurile de întreținere”, a precizat președintele AEI.

Dumitru Chisăliță atrage atenția asupra inechităților generate de starea clădirilor, descriind situația ca pe o „loterie termică” care afectează disproporționat locatarii.

„România încă funcționează iarna după o loterie termică. Cine are un apartament în bloc izolat și vecini care încălzesc devine „norocos”. Cine stă la colț, la parter sau la ultimul etaj, cine are pereți umezi și tâmplărie veche plătește nu doar gazul, ci și toate greșelile vechi de construcție și întreținere. Și mai e ceva, creșterea facturii iarna nu lovește doar confortul, ci și psihicul. Oamenii ajung să urmărească centrala ca pe un contor de stres: „cât să o mai țin?”, „ce temperatură să pun?”, „dacă scot un calorifer din funcțiune”, „dacă mă îmbrac mai gros?”. Asta nu e economie — se adaptează la un sistem în care locuințele eficiente sunt excepția, nu regula. Problema reală nu e că a fost un ianuarie mai rece. Problema e că, an de an, românii își pun îmtrebarea cum ne încălzim decent fără să nu ne îngropăm financiar?”, a afirmat acesta.

Estimările AEI arată creșteri concrete ale costurilor pentru o locuință izolată (încălzire, apă caldă, gătit) în ianuarie 2026 față de ianuarie 2025:

• Apartament 2 camere: costul crește de la 300 lei la 400 lei (+100 lei).

• Apartament 3 camere: costul crește de la 350 lei la 455 lei (+105 lei).

• Apartament 4 camere: costul crește de la 450 lei la 585 lei (+135 lei).

• Casă (100–150 mp): costul crește de la 600 lei la 780 lei (+180 lei).

„Și asta e doar media. Dacă stai într-un apartament „problemă” sau într-o casă mai veche, creșterea se simte ca o palmă”, a completat specialistul.

În ceea ce privește sfaturile frecvente referitoare la reducerea temperaturii ambientale, Chisăliță explică faptul că menținerea termostatului la 19-20 de grade provoacă deja un disconfort real, afectând calitatea vieții, de la copii care fac teme în frig, până la persoanele care lucrează de acasă.

„Aici e partea tehnică, fără poezie. Când afară scade temperatura, crește diferența dintre „tempetratura pe care o vrei în casă” și „cea de afară”. Centrala pornește mai des și stă mai mult pornită. Atât. Și mai e un adevăr pe care românii îl simt, dar puțin îl spun, la frig serios, nu contează dacă ai termostat „smart”, contează ca locuința să fie izolată. În multe blocuri, confortul nu vine din centrala ta. Vine din noroc. Dacă ai vecini care încălzesc mult, îți „împrumută” căldură. Dacă ai apartament pe colț sau ultim etaj, plătești în factura de gaze „taxa de ghinion””, a conchis expertul în energie.

Investițiile în eficiența energetică și reabilitarea termică rămân, potrivit sursei citate, singurele soluții viabile pe termen lung, în contextul în care mii de blocuri din România pierd energie „ca o sită”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!