BREAKING
NEWS

Mare bucurie în familia Sterp! Denisa a născut un băiețel. Iancu a făcut publice primele imagini din spital

Denisa Sterp a devenit mamă marți, 22 decembrie, aducând pe lume un băiețel chiar în pragul sărbătorilor de iarnă. Vestea a fost confirmată rapid de cei doi părinți, care au împărtășit bucuria cu comunitatea lor din mediul online.

Fratele lui Culiță Sterp a publicat un videoclip emoționant în care partenera sa îl hrănește pe nou-născut. Deși cuplul a păstrat discreția privind detaliile medicale ale nașterii, imaginile sugerează că atât mama, cât și copilul se simt bine și sunt fericiți.

Iancu Sterp s-a arătat extrem de entuziasmat de noul său rol, remarcând cu umor apetitul fiului său. „A născut nevasta mea. Fac o filmare să o avem amintire. E flămând? Ăsta s-a născut flămând ca tatăl”, a declarat acesta într-un clip postat pe Instagram Stories, notează Kanal D.

Cei doi au publicat și o primă fotografie cu bebelușul, alegând însă să nu îi dezvăluie încă chipul. Cu puțin timp înainte de marele eveniment, Denisa postase un mesaj plin de emoție, anticipând momentul special.

„În lumina acestor zile, iubirea noastră așteaptă în liniște. Azi vine pe lume bebelușul nostru. Sărbători fericite… pentru noi, cele mai frumoase de până acum”, scria proaspăta mămică pe contul său de Instagram.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: