BREAKING
NEWS

O tânără de 19 ani, spulberată în trafic de un șofer beat criță! Ce alcoolemie avea bărbatul care a făcut prăpăd

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți seară, 25 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara. În urma impactului, o tânără de 19 ani a fost rănită și transportată la unitatea medicală.

Evenimentul s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se deplasa din direcția străzii Liège, a intrat în coliziune cu mașina care circula regulamentar în fața sa.

Autoturismul lovit era condus de tânăra de 19 ani. Din cauza forței impactului, vehiculul acesteia a fost proiectat în autoturismul aflat în față, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, conform informațiilor transmise de Radio Timișoara.

Verificările efectuate de polițiști la fața locului au arătat că șoferul de 45 de ani consumase alcool înainte de a se urca la volan. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele conducătorului auto, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!