
Indemnizația socială, cunoscută în mod curent drept pensie socială, continuă să fie acordată și în anul 2026 pensionarilor care au venituri situate sub pragul minim garantat de lege, relatează România TV.
Ajutorul financiar este destinat pensionarilor din sistemul public, indiferent de data la care s-au înscris la pensie sau de categoria în care se încadrează. Astfel, sunt eligibili cei cu pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, de invaliditate sau de urmaș, cu condiția ca veniturile lor totale să nu depășească nivelul minim garantat.
Pentru anul 2026, valoarea indemnizației sociale este stabilită la 1.281 de lei pe lună. Această sumă reprezintă plafonul minim asigurat de stat, ceea ce înseamnă că persoanele care au o pensie calculată sub acest nivel vor primi de la stat diferența de bani până la completarea sumei de 1.281 de lei.
Legislația impune o condiție strictă pentru accesarea acestui drept: beneficiarii trebuie să aibă un stagiu minim de cotizare la sistemul public de pensii de 15 ani. Cei care nu au contribuit această perioadă minimă nu se pot califica pentru primirea indemnizației.
Autoritățile subliniază că nu este vorba despre o pensie separată. Statul intervine prin suplimentarea pensiei de drept a cetățeanului, astfel încât venitul lunar final să atingă pragul stabilit prin lege.
Sumele necesare pentru plata pensiei sociale sunt asigurate direct din bugetul de stat, și nu din bugetul asigurărilor sociale de stat.