
O familie de origine moldoveană, stabilită în statul american Massachusetts, a pierit într-un accident rutier masiv produs pe autostrada Interstate 95, în Virginia. Tragedia a avut loc în timp ce aceștia călătoreau spre Carolina de Sud pentru a lua parte la o nuntă în familie.
Victimele au fost identificate ca fiind Dmitri Doncev, în vârstă de 45 de ani, soția sa, Ecaterina Doncev, de 44 de ani, și cei doi copii ai lor, Emily, de 14 ani, și Mark, de 7 ani. Familia emigrase din Republica Moldova în Statele Unite în anul 2008 și era foarte activă în cadrul unei comunități religioase din Massachusetts.
Conform publicației Wowbiz, Dmitri lucra ca asistent medical la Holyoke Medical Center, în timp ce Ecaterina era hair-stylist. Rudele au povestit că femeia petrecuse ultimele zile gătind deserturi pentru evenimentul festiv la care nu au mai apucat să ajungă.
Evenimentul rutier a fost provocat de un autobuz care nu a frânat la timp într-o zonă cu restricții de circulație și lucrări la carosabil. Impactul violent, produs în jurul orei 02:35, a implicat mai multe autoturisme, iar mașina în care se aflau cei patru moldoveni a luat foc imediat după coliziune. Din nefericire, niciun membru al familiei nu a supraviețuit. În același carambol și-a pierdut viața și o altă persoană aflată într-un alt vehicul.
Poliția Statului Virginia a demarat o anchetă, iar șoferul autobuzului, Jing S. Dong, în vârstă de 48 de ani, din New York, a fost deja pus sub acuzare pentru omor involuntar. Reprezentanții biroului procurorului din comitatul Stafford au precizat că bărbatul se află sub supraveghere în spital, urmând să fie transferat în arest imediat ce starea sa de sănătate va permite acest lucru.