
La doar 22 de ani, Ionuț Lazăr, originar din satul Deleni, județul Mureș, a hotărât să renunțe la mirajul occidentului și să se întoarcă la simplitatea vieții de la stână, fiind nemulțumit de ritmul vieții de peste hotare.
Tânărul a explicat că a plecat inițial în Germania din dorința de a câștiga mai mulți bani, însă experiența trăită acolo l-a determinat să își reordoneze prioritățile. După doar trei luni, Ionuț a realizat că liniștea sufletească pe care o avea acasă este mai valoroasă decât câștigurile financiare obținute într-un mediu agitat.
Într-un videoclip publicat de canalul Bobb 11 și citat de Kfetele.ro, ciobanul a povestit motivele pentru care a preferat să investească într-o turmă de oi în loc să continue munca în străinătate.
„Am vândut tot, m-am dus în străinătate. După aia mi-a părut rău. Am stat trei luni de zile în străinătate, și după aia am venit acasă și mi-am cumpărat oi că n-am putut să stau, când te duci acolo sunt niște chestii. Dacă ești învățat în liniște, în locul ăsta liniștit, în liniște, să fii numai tu cu tine și cu Dumnezeu, și să mergi acolo în hărmălaie, în gălăgie, mașini, motoare, toată ziua pe cameră și nu mai știu ce. Dar nu. Și zic, am stat și m-am gândit eu mai bine, mă, nu fac bine ce fac. Cu totuși că am fost tânăr și vreau să fac bani mulți, că și eu am fugit după bani. La 18 ani deja gata, vreau să fac bani cât de mulți. Dar degeaba. Că banii nu aduc fericirea. Mi-e bine, îți aduc oile astea fericirea, că banul nu”, a relatat tânărul.
Pe lângă povestea personală, mureșeanul a atras atenția asupra dificultăților economice cu care se confruntă crescătorii de animale din România. Ionuț Lazăr a criticat aspru prețurile derizorii oferite producătorilor, menționând că pentru un litru de lapte a primit suma de 1 leu, în timp ce în magazine acesta ajunge să coste de opt ori mai mult.
Considerând situația o „batjocură”, el a subliniat importanța țăranilor și a fermierilor pentru economia și alimentația țării, avertizând asupra riscului dispariției acestei categorii sociale din cauza goanei după profit.
„Banul te duce la rău, banul te duce încolo, că dacă n-ar fi și banii ăștia… că, Doamne ferește, nu vezi unde merge lumea asta, numai pentru bani, pentru bani, pentru bani, pentru bani. Dacă dispar țăranii, dispare și țara. Că de pe mâinile noastre trăiesc oamenii din țara asta, de pe mâinile noastre, că eu dacă mă duc să vând sau dau 100-200 de kg de brânză, le vând. Alea sigur merg în toată țara. Și alți oameni poate mănâncă din mâinile mele. Dar nu conștientizează oamenii”, a mai spus acesta.
Tânărul a detaliat experiența concretă cu prețul laptelui, preferând să îl folosească în gospodărie decât să îl vândă pe o sumă infimă.
„Azi iarnă am muls două vaci.(…) Îmi lăsam oile singure, vindeam, mulgeam vacile și le ducem laptele la lăptărie. Îmi dădeau un leu pe litru de lapte, aia e batjocură. Mă rog, mai bine îl dau la câini să mănânce câinii și să fie câinii buni, că ei mă păzesc de animalele sălbatice. Și te duci la magazin și îl cumperi cu 8 lei, unde este cinstea?”, a încheiat Ionuț Lazăr.