
Un incident violent a avut loc marți seară, în jurul orei 19:00, în zona Platoul Cornești din Târgu Mureș. Un bărbat de 40 de ani, care se afla pe o bancă așteptându-și copilul, a fost atacat cu un cuțit de un cunoscut antreprenor local, în vârstă de 42 de ani, conform informațiilor publicate de Stirile Kanal D.
Agresorul, care deține un lanț de cazinouri, l-a rănit pe bărbat la braț și a părăsit imediat locul faptei. Victima a reușit să solicite sprijin prin numărul unic de urgență 112, fiind ulterior transportată la spital de un echipaj medical. Medicii au precizat că starea bărbatului este stabilă, acesta supraviețuind atacului.
Anchetatorii au stabilit că la originea agresiunii stă un conflict mai vechi între cei doi, legat de sume de bani provenite din vânzarea unei locuințe. Fratele victimei susține că atacatorul ar fi avut intenții mult mai grave și că existau amenințări prealabile.
”Fratele meu era sus la platou, stătea pe o bancă, povestea cu un dâns. Domnul respectiv a venit, se plimba, s-a legat de frate-miu, frate-miu s-a ridicat şi l-a tăiat. Fratele meu aşa a zis, că direct la gât a vrut să-l taie. S-a retras. A doua oară, tot l-a gât a vrut să dea, dar s-a apărat cu mâna. E o ceartă mai veche între ei pentru o locuinţă. M-a ameninţat acum două zile. M-a ameninţat că pentru noi o să facă puşcărie. Mai făcea scandaluri. După aceea, mergea la poliţie şi spunea că noi am început. Noi aveam înregistrări, unde se auzea că el a început”, a declarat acesta pentru sursa citată.
Poliția l-a identificat rapid pe suspect, acesta fiind condus la audieri. Pe numele antreprenorului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, potivit datelor transmise de livetext.ro.