
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări privind schimbarea radicală a vremii, prognozând o răcire accentuată, ninsori și intensificări ale vântului pentru zilele următoare.
Conform informării meteorologice valabile în intervalul 8 februarie, ora 10.00 – 10 februarie, ora 20.00, temperaturile vor scădea semnificativ la nivelul întregii țări. Meteorologii precizează că precipitațiile vor fi prezente sub formă de ninsoare, cu precădere în jumătatea de est și centru a teritoriului.
„Temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni în Moldova, sudul şi sud-estul Transilvaniei, iar începând cu seara zilei de luni şi până marţi seara în special în Oltenia, Banat şi Transilvania, precum şi zonele de munte”, transmit reprezentanții ANM.
Deși cantitățile de apă vor fi în general moderate, există zone unde acumulările vor fi mai importante.
„Pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 5…10 l/mp, iar în zona montană şi în sud-vestul teritoriului de 15 l/mp”, se arată în prognoza oficială.
Fenomenele de iarnă vor include depunerea unui strat nou de omăt, dar și apariția poleiului. Specialiștii subliniază că: „De asemenea, se va depune strat de zăpadă de 5…10 cm, iar la munte, în general de 15 cm. Izolat se va forma polei”.
Senzația de frig va fi amplificată de vânt, care va sufla cu putere în mai multe regiuni, ajungând la cote de viscol în zonele înalte.
„În sud-vestul, sudul şi estul ţării, local vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…50 km/h, iar în Munţii Banatului şi la altitudini mari în vestul Carpaţilor Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, temporar viscolind ninsoarea”, avertizează meteorologii, potrivit datelor preluate de Redactia.ro.
Nopțile vor deveni geroase, mai ales în zonele din afara arcului carpatic, din cauza cerului senin și a stratului de zăpadă depus.
„Vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice, geroasă în noaptea de luni spre marţi (9/10 februarie) în Moldova şi estul Transilvaniei”, se menționează în informarea ANM.
Valorile termice vor rămâne scăzute și pe timpul zilei. Maximele se vor situa între minus 6 și 3 grade Celsius, în timp ce pe timpul nopții, temperaturile minime vor coborî frecvent spre minus 15 grade.
Conducătorii auto și pietonii sunt sfătuiți să manifeste prudență, având în vedere condițiile de vizibilitate redusă și riscul formării poleiului.