
Astrologul Camelia Pătrășcanu a realizat o analiză detaliată pentru anul 2026, indicând faptul că nativii zodiei Capricorn vor traversa o perioadă extrem de favorabilă. Conform previziunilor prezentate pentru Romania TV, aceștia au șansa de a-și concretiza planurile amânate, beneficiind de claritate și reușite atât în viața personală, cât și în cea profesională.
Schimbările astrale majore vor influența sectorul financiar și cel al muncii, oferind oportunități de transformare a modului în care acești nativi își câștigă existența și se raportează la propriile resurse.
„Un an care poate fi pentru mulți dintre voi minunat, sub aspect partenerial, mai ales în prima jumătate a anului, dar și sub aspect financiar, pentru că Pluto s-a instalat în zona banilor și va rămâne aici 20 de ani aproape. Și schimbă modul în care câștigați banii, felul în care vă simțiți în timp ce munciți pentru banii voștri, schimbă felul în care vă raportați la puterile voastre fizice, dar și creatoare pentru a obține bani, felul în care îi cheltuiți. Poate aduce schimbări majore pentru unii dintre voi, alături și de Uranus intrat în zona muncii, în 25 aprilie, în legătură cu tipul de muncă, contextul profesional, independența profesională, creativitatea în profesie. Sunt multe planete care vă dinamizează harta, și pentru mulți dintre voi poate însemna și schimbare de destin, traseu de viață”, a explicat Camelia Pătrășcanu.
Pe lângă aspectele materiale, anul 2026 se anunță a fi unul benefic și în plan amoros. Relațiile existente se pot consolida semnificativ sub influența lui Jupiter, iar cuplurile au șanse mari să treacă la o etapă superioară a angajamentului sau să își mărească familia.
„Jupiter în zona relațiilor, încă din vara lui 2025 este acolo, și poate aduce o înflorire a relațiilor personale. Cei care se iubesc pot să hotărască să rămână împreună, făcându-și jurăminți pentru toată viața. Cei care sunt deja împreună, pentru că Jupiter înflorește relația, pot deveni părinți sau pot avea tot felul de realizări în cuplu. Acolo, însă, unde lucrurile scârțăie, Jupiter vine cu lumină, convorbiri diverse și negocieri, clarificări și chiar poate o separare sănătoasă. În tot cazul, foarte multe cupluri în care sunt implicați Capricornii au de luminat, de clarificat multe aspecte în relația lor. Acolo unde merge sunt realizări, acolo unde nu merge se clarifică lucrurile și se continuă cu noi reguli, care sunt de ambele părți acceptate sau există o separare corectă, și iarăși este bine și așa.
Pentru nativii care nu sunt implicați într-o relație, astrele susțin întâlnirea unor parteneri compatibili. Totodată, influența lui Jupiter se va resimți și în dorința de apropiere față de familie și de integrare în comunitate.
„Cei singuri își pot găsi jumătatea conjugală, dacă nu s-a întâmplat în a doua jumătate a lui 2025, pentru că Jupiter înflorește relațiile personale și dă multor Capricorni mai mult chef de a participa la reuniuni de familie sau reuniuni cu apropiații și de a fi integrați, de a face parte dintr-o comunitate foarte apropiată. Unii se întorc abia acum, înțelegând abia acum valoarea familiei, și pot deveni membrii mult mai implicați, mai vizibili, mai dornici să ajute, să fie luați în considerare de ceilalți. Acest Jupiter garantează o oarecare protecție, mai ales pentru cupluri, dar, în general, pentru ceea ce creează cuplurile, mediul lor, dar și relațiile cu ceilalți”, a mai spus ea.
A doua jumătate a anului va aduce în prim-plan discuții legate de patrimoniu și investiții pe termen lung, fiind o perioadă propice pentru acumulare, confort și stabilirea unor baze solide pentru viitor.
„În a doua jumătate a anului, Jupiter se instalează în Leu și face aspecte minunate cu Neptun și cu Saturn, și se discută iar despre patrimoniu, așa cum s-a discutat despre relația de cuplu, acum se discută despre averea cuplului. Unde lucrurile nu merg, unde lucrurile scârție, faza doi e să se discute și despre drepturi patrimoniale. Acolo, însă, unde lucrurile merg, Jupiter în Leu poate aduce prosperitate și planuri pline de avânt, de elan, în care Capricornii se implică, alături de partenerul lor, și iau inițiative privind casa, confortul, bunăstarea materială. Și pot progresa foarte repede. Au mână bună, văd bine lucrurile, fac lucruri temeinice, pun temelie pentru ceva ce poate să vină după ei”, a detaliat astrologa.