Diabetul zaharat este o afecțiune metabolică caracterizată prin niveluri crescute ale glucozei în sânge, cunoscută sub denumirea de hiperglicemie, care apare atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau când insulina nu funcționează corespunzător. Această boală poate fi gestionată printr-un regim alimentar atent, controlul greutății și exerciții fizice, alături de tratamentul medical adecvat.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) identifică trei forme principale de diabet: tip 1, tip 2 și diabetul gestațional, care apare în timpul sarcinii. Cele mai frecvente sunt diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2.
Termenii actuali au înlocuit denumirile mai vechi: diabetul zaharat tip 1 a înlocuit termenii „diabet juvenil” și „diabet insulino-dependent”, iar diabetul tip 2 a înlocuit „diabet insulino-independent” (non insulino-dependent).
Diabetul de tip 1 este caracterizat prin distrugerea celulelor beta din pancreas, responsabile de producția de insulină, ca urmare a unei reacții autoimune mediate de limfocitele T. Aceasta conduce la un deficit sever de insulină.
Această formă reprezintă aproximativ 10% din cazurile de diabet în Europa și America de Nord, având un debut frecvent în copilărie, deși poate apărea la orice vârstă. La început, sensibilitatea la insulină rămâne normală.
Tratamentul diabetului tip 1 constă în administrarea insulinică prin injecții, alături de o dietă strictă care implică cântărirea alimentelor și calcularea carbohidraților la fiecare masă, precum și monitorizarea glicemiei de cel puțin trei ori pe zi.
Deși s-au înregistrat progrese semnificative în tehnologia administrării insulinei, cum ar fi pen-urile de insulină avansate, pompele de insulină wireless și senzorii pentru monitorizarea continuă a glicemiei, soluția ideală, precum pancreasul artificial, nu este încă disponibilă.
Diabetul de tip 2 apare ca urmare a rezistenței crescute a țesuturilor la insulină, combinată cu o scădere progresivă a secreției de insulină. Rezistența la insulină este cauzată, cel mai probabil, de modificări ale receptorilor insulinici de pe membranele celulare.
Factorii de risc pentru diabetul tip 2 includ un stil de viață sedentar, alimentația bogată în calorii, obezitatea sau indicele ridicat de masă corporală, fumatul, nivelurile crescute de colesterol și hipertensiunea arterială.
Tratamentul inițial pentru diabetul tip 2 constă în medicație orală, iar administrarea insulinei este necesară doar atunci când tratamentul medicamentos nu mai menține glicemia în limite normale. În primele faze, nivelul insulinei în sânge este ridicat ca mecanism compensator, ceea ce, în timp, duce la epuizarea capacității de secreție.
Medicamentele orale moderne tind să crească sensibilitatea celulelor la insulină, protejând funcția de secreție, spre deosebire de alte medicamente care stimulează secreția insulinică.
1. Setea și foamea excesivă
Unul dintre cele mai frecvente semne este setea intensă, acompaniată de urinare frecventă, chiar și după consumul unei cantități suficiente de lichide. De asemenea, diabetul poate provoca senzația constantă de foame, chiar și după mese copioase. În plus, pierderea în greutate, deși aparent paradoxală, reprezintă un semnal de alarmă ce impune consult medical.
2. Probleme de vedere
Vederea încețoșată este un simptom comun al diabetului necontrolat și adesea primul indiciu al bolii. Modificările la nivelul pupilelor afectează focalizarea, iar diabetul poate contribui și la apariția cataractei sau glaucomului, afecțiuni care pot duce la deteriorarea progresivă a vederii. Examinările oftalmologice regulate sunt esențiale pentru identificarea acestor probleme.
3. Oboseală și iritabilitate
Persoanele cu diabet se confruntă frecvent cu oboseală, deoarece organismul nu utilizează eficient glucoza, principala sursă de energie. Alte afecțiuni asociate, precum obezitatea, hipertensiunea, bolile cardiace sau renale, pot agrava această stare. Diabetul poate provoca, de asemenea, modificări ale dispoziției, cum ar fi iritabilitatea sau depresia, afectând capacitatea de a face față activităților zilnice.
4. Vindecarea lentă a rănilor
Un semn îngrijorător este dificultatea vindecării rănilor, chiar și a celor minore, precum tăieturile sau zgârieturile. Circulația sanguină deficitară determină un răspuns imunitar slab, ceea ce poate conduce la complicații grave dacă aceste leziuni nu sunt tratate corespunzător.
