
Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai așteptate tradiții ale sărbătorilor de iarnă, momentul fiind ales, de regulă, în funcție de timpul liber sau de dispoziția fiecărei familii. Totuși, astrologii susțin că există anumite zile care pot influența energia locuinței și armonia din perioada festivă, recomandând date specifice pentru a atrage liniștea și echilibrul.
Pentru persoanele care doresc să intre în spiritul sărbătorilor cât mai devreme, începutul lunii decembrie reprezintă o opțiune ideală. Specialiștii în astrologie consideră că decorarea pomului atunci când Luna se află în faza de creștere poate atrage prosperitatea și motivează energia casei să „urce”, similar cu ramurile bradului.
Potrivit acestor recomandări, zilele de 6, 7, 16 și 17 decembrie sunt considerate momente care aduc spor și armonie în casă, marcând începutul unei perioade încărcate de energie pozitivă.
În același timp, ziua de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, rămâne data consacrată pentru familiile care respectă tradiția. Se spune că bradul împodobit în această zi are rolul de a deschide porțile norocului pentru anul următor.
Dincolo de datele calendaristice, credințele populare sugerează că și alte momente sunt încărcate energetic. Duminica, fiind o zi dedicată odihnei și familiei, este recomandată pentru a atrage pacea. De asemenea, zilele însorite sunt considerate benefice, existând credința că soarele amplifică energia pozitivă, la fel ca momentele în care persoana care decorează se simte liniștită, starea interioară reflectându-se în atmosfera casei.
La polul opus, astrologii recomandă evitarea zilelor cu Lună Plină sau când Luna se află în zodia Scorpionului, dacă se dorește liniște în locuință. Luna Plină poate accentua tensiunile, iar energia Scorpionului riscă să scoată la suprafață aspecte emoționale puternice, nepotrivite pentru o atmosferă festivă.