Obiceiul datului de pomana, profund înrădăcinat în cultura românească și în spiritualitatea creștin-ortodoxă, este privit în mod tradițional ca un act de suflet dedicat celor adormiți. Totuși, unele interpretări teologice recente aduc clarificări importante asupra sensului acestui gest, așa cum a explicat preotul Daniel Avram de la Mănăstirea Țurbăți, care a subliniat că „mortul nu mănâncă, nu bea”.
În creștinism, în special în ortodoxie și catolicism, pomana este considerată un act de caritate și iubire față de aproapele, dar și un mijloc de ajutor pentru sufletele celor trecuți în lumea de dincolo. Ea constă în oferirea de alimente, bani sau alte bunuri celor nevoiași, cu credința că astfel se contribuie la odihna celor adormiți și se aduc binecuvântări celor care dau.
Pomana este asociată în mod tradițional cu pomenirea morților și este practicată în cadrul înmormântărilor, la parastase sau în zile speciale dedicate celor adormiți, cum ar fi sărbătorile cunoscute sub denumirea de Moși. Conform credinței populare, sufletele celor plecați pot primi sprijin din partea celor vii prin fapte de caritate făcute în numele lor.
Preotul Daniel Avram, reprezentant al Mănăstirii Țurbăți, a făcut o declarație care a generat reacții în mediul online, printr-un videoclip postat pe TikTok, în care a explicat că interpretarea populară a pomanei este adesea eronată.
„Nu mai dați de pomana pentru morți. Mortul nu mănâncă, nu bea.” — a afirmat acesta, contrazicând o credință larg răspândită.
Preotul a continuat: „Există această credință total greșită, care nu aparține Bisericii, nici ortodoxiei, nici Bibliei, că mortul mănâncă. V-o spun după învățătura Sfintei Scripturi și a Sfintei Biserici: Mortul nu mănâncă, mortul nu bea, el nu are nevoie!
Și de aceea vedeți cum răspunde omul când îi dai ceva de pomana: Bogdaproste. Știți ce înseamnă bogdaproste? „Boje, boje” în limba slavonă veche însemna Dumnezeu, în numele Domnului însemna. Tot ce dăm să dăm în numele Domnului, nu pentru că mănâncă Gheorghe, nu mai mănâncă… îi dau o țuică că-i plăcea, dați-i și un pachet de țigări.”
Obiceiurile legate de pomana variază în funcție de regiune și de contextul în care este oferită. Printre cele mai frecvente daruri se numără:
Pomana se oferă atât celor nevoiași, cât și rudelor, vecinilor sau apropiaților, având ca scop întărirea comuniunii sufletești și exprimarea recunoștinței în numele celor trecuți în lumea de dincolo.
Actul de a oferi ajutor material celor aflați în nevoie este prezent și în alte religii, unde capătă semnificații spirituale diverse:
Pe lângă dimensiunea sa religioasă, pomana joacă un rol important în consolidarea coeziunii sociale. Prin actul de a dărui, oamenii sunt încurajați să dezvolte altruismul, empatia și atenția față de nevoile semenilor.
Din perspectivă spirituală, cel care oferă pomana se purifică, se apropie de Dumnezeu și cultivă virtuți precum milostenia, smerenia și dragostea față de aproapele.
Darea de pomana rămâne un gest cu profundă încărcătură spirituală, care trebuie înțeles în lumina învățăturilor creștine autentice, evitând superstițiile sau tradițiile distorsionate. Nu contează valoarea sau cantitatea celor oferite, ci intenția sinceră, credința și dragostea cu care se face acest gest.
Pomana simbolizează generozitatea, comuniunea sufletească și legătura dintre cei vii și cei trecuți în lumea cealaltă. Fie că este privită ca o datorie religioasă sau ca o ocazie de a face bine, un lucru este cert: binele făcut din suflet este veșnic.
