
Luna mai, cunoscută și ca „Florar”, este o perioadă a ierburilor, marcată de prospețime și culoare. Se evidențiază printr-o explozie de vegetație, copacii prind viață datorită frunzelor și florilor, iar activitățile agricole devin intense.
Se spune că în luna lui „Florar”, Raiul coboară pe pământ și totul se înverzește.
În această perioadă, munca în câmp și grădini devine prioritară, astfel că țăranii își părăsesc casele și gospodăriile pentru a se dedica lucrărilor agricole.
În luna mai, turmele de oi și vaci sunt adunate și duse la ciobani. În anumite regiuni, în special în zonele montane, se face și „măsura oilor”.
Pe 1 mai, cei care mai au vin în butoaie trebuie să-l scoată și să-l trateze cu pelin, pentru a evita deteriorarea. Tradiția populară recomandă consumul acestui vin pentru a preveni bolile pe parcursul anului.
O superstiție bine cunoscută spune că în luna mai nu este indicat să faci nuntă sau să te naști, deoarece se consideră o lună neprielnică.
Alte superstiții legate de luna mai se referă la anul agricol ce urmează și la condițiile meteorologice:
Dacă serile lunii mai aduc rouă și răcoare, vom avea belșug la vin și fân; Ploaia caldă din mai este o binecuvântare pentru culturile de grâu și porumb; Invazia gândacilor în luna mai prevestesc un an mănos; Furtunile cu tunete și fulgere din mai indică un an roditor; Dacă luna mai este ploioasă, vom avea un iunie secetos, etc.