Sâmburii de prune, adesea aruncați, au potenţial terapeutic recunoscut în medicina populară și susținut parțial de studii moderne. Cu toate acestea, utilizarea lor trebuie făcută cu precauţie, deoarece conţin amigdalină (vitamina B17), o substanţă care poate deveni toxică în doze mari.
Sâmburii de prune sunt bogaţi în polifenoli și vitamina E, compuşi cu proprietăţi antioxidante importante. Aceștia protejează celulele de stresul oxidativ, un factor ce contribuie la îmbătrânirea prematură şi la apariția unor boli cronice. Uleiul extras din sâmburi poate reduce deteriorarea oxidativă celulară și susţine sistemul imunitar prin neutralizarea radicalilor liberi, având totodată un efect antiinflamator sistemic.
În cosmetică, uleiul de sâmburi de prune este apreciat pentru efectul său emolient și regenerant, fiind bogat în acizi grași esențiali, precum oleic și linoleic. Aplicat extern, hidratează pielea în profunzime, reduce iritațiile și este util în tratarea dermatitelor sau pielii uscate. De asemenea, ajută la estomparea cicatricilor și menține elasticitatea pielii fără a lăsa reziduuri grase.
Consumul moderat al extractelor din sâmburi poate avea efect antiinflamator prin inhibarea anumitor enzime implicate în inflamaţie, cum ar fi COX-2. Aceste proprietăți îi fac un posibil adjuvant natural în afecţiuni inflamatorii articulare sau digestive, în timp ce aplicat local, uleiul reduce inflamațiile cutanate.
Sâmburii de prune contribuie şi la sănătatea cardiovasculară prin grăsimile nesaturate, în special acidul oleic, care pot reduce colesterolul „rău” (LDL) și îmbunătăți elasticitatea vaselor sanguine, diminuând riscul formării plăcilor de aterom. Antioxidanții din ulei previn oxidarea colesterolului, factor major de risc pentru bolile cardiace, iar consumul moderat integrat în dietă poate aduce beneficii comparabile cu uleiurile de migdale sau caise.
Din punct de vedere al digestiei, miezul fin de sâmburi uscați și pisați conține fibre și substanțe cu efect laxativ ușor, utile în combaterea constipației. De asemenea, acizii grași contribuie la lubrifierea intestinului. În medicina tradițională, miezul era folosit în amestecuri pentru curățarea tractului digestiv, însă dozele trebuie strict controlate din cauza riscului de toxicitate.
Cercetările recente confirmă potenţialul terapeutic al sâmburilor, dar atrag atenţia asupra riscurilor. Un studiu publicat în „Journal of Food Biochemistry” a evidenţiat compoziția uleiului de sâmburi, ce conține circa 69% acid oleic și 22% acid linoleic, alături de vitamina E. Uleiul are o capacitate antioxidantă comparabilă cu uleiul de argan și o stabilitate oxidativă ridicată, făcându-l valoros pentru nutriție și cosmetică, cu condiţia purificării corecte pentru evitarea toxicităţii.
Un alt studiu, apărut în „Food and Chemical Toxicology”, a analizat toxicitatea amigdalinei din sâmburii de prune. Rezultatele au arătat că doze mari pot elibera cianură în organism, provocând simptome neurologice și cardiace severe la animale de laborator. În schimb, dozele mici și controlate nu au prezentat efecte negative. Studiul recomandă evitarea consumului zilnic al sâmburilor cruzi, subliniind că prăjirea sau fierberea reduce semnificativ conținutul de amigdalină și, implicit, riscul de toxicitate.
Uleiul de sâmburi de prune se obține prin presarea la rece a miezului de sâmburi decojiți și poate fi utilizat intern (maximum o linguriță pe zi) sau extern, aplicat pe piele sau păr. Are un gust fin, ușor migdalat, potrivit pentru salate sau deserturi crude.
Miezul uscat, pisat fin, se adaugă cu moderație în smoothie-uri, terciuri sau amestecuri pentru detoxifiere. Sâmburii prăjiți, obținuți prin spargerea și prăjirea miezului la temperatură joasă timp de 15 minute, reduc conținutul de amigdalină și pot fi consumați ocazional, 1-2 bucăți pe zi, ca tonic digestiv.
Utilizarea sâmburilor de prune implică însă precauții importante. Amigdalina poate elibera cianură și, prin urmare, consumul regulat de sâmburi cruzi este descurajat. Sunt contraindicați copiilor și femeilor însărcinate, iar persoanele cu afecțiuni hepatice sau renale trebuie să evite consumul din cauza suprasolicitării acestor organe. Interacţiunile cu medicamente anticoagulante sau pentru tiroidă trebuie de asemenea avute în vedere. Doza recomandată este de maximum 1-2 miezuri pe zi, prăjite sau tratate termic, sub supravegherea unui specialist.
