Terapeuta austriacă Maria Treben a dedicat un întreg capitol în cărțile sale sânzienelor, plante medicinale pe care le considera de încredere în tratarea a numeroase afecțiuni, de la disfuncții tiroidiene și renale la probleme ale pielii sau tulburări ale sistemului limfatic. Cunoscută și sub numele de drăgaică, planta este apreciată în tradiția populară pentru efectele sale curative, fiind susținută și de studii recente.
Maria Treben a subliniat în scrierile sale importanța pe care o acorda acestor flori, menționând că în tradiția populară se credea că un consum zilnic de ceai de drăgaică „își poate amâna ceasul morții”. Aceasta și-a exprimat surprinderea față de neglijarea plantei în timpurile moderne, în ciuda reputației sale.
„Deoarece în tradiția populară există de mult timp părerea că drăgaica are un efect puternic de combatere a bolilor canceroase, este de mirare că, în ciuda acestor calități deosebite, ea a fost dată uitării în zilele noastre”, scria terapeuta austriacă.
Există două specii principale de sânziene: cea cu flori galbene (Gallium verum) și cea cu flori albe (Gallium mollugo). Potrivit denumirii latine, specia cu flori galbene este considerată „adevărata” drăgaică și se crede că are proprietăți curative superioare. Compoziția sa chimică include flavonoide, glicozide iridoide, taninuri, urme de ulei esențial și enzime care contribuie la coagularea laptelui.
Botaniștii apreciază sânzienele galbene pentru efectele lor diuretice, tonice limfatice și alterative, acestea din urmă favorizând procesele de detoxifiere ale organismului. Planta stimulează eliminarea toxinelor prin sistemul urinar, contribuie la purificarea sângelui și susține funcționarea sistemului limfatic, fiind considerată benefică în afecțiuni precum amigdalita, disfuncțiile tiroidiene sau cele renale.
Datorită acțiunii sale de purificare a sângelui, drăgaica este utilizată și în cazul unor probleme dermatologice precum eczeme, psoriazis sau erupții cutanate, dar și pentru artrită sau tumori care ulcerează. De asemenea, i se atribuie efecte în reducerea edemelor, a retenției de lichide și a mătreții.
Sânzienele sunt un ingredient frecvent în diverse preparate destinate afecțiunilor glandei tiroide, precum ceaiuri, capsule, tincturi sau unguente. Botanistul Richard Willford menționa că ceaiul de sânziene, utilizat atât intern, cât și extern prin clătiri ale gurii, este „excelent pentru cancerul limbii”. Planta mai este folosită și în afecțiuni respiratorii, hepato-biliare, crampe sau pentru răni cu vindecare lentă.
Un studiu recent, publicat în jurnalul „Molecules”, a confirmat că extractele de sânziene posedă proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și antimicrobiene.
Pentru prepararea unui ceai destinat afecțiunilor renale, se poate folosi un amestec format din 50 de grame de sânziene, 50 de grame de urzică moartă și 50 de grame de splinuță. Se adaugă o linguriță de amestec la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de cinci minute, iar apoi se strecoară. Se recomandă consumul a 3-4 căni de ceai pe zi.
