Descoperă beneficiile uimitoare ale ceaiului de pelin! Remediu pentru probleme digestive și multe altele!

Viorel Iliescu

Multă lume este dornică să afle pentru ce este bun ceaiul de pelin. Acesta are numeroase beneficii pentru sănătate, însă nu trebuie depășită doza zilnică recomandată. Ceaiul de pelin nu este plăcut la gust, dar previne și tratează numeroase boli. Iată cum să prepari corect băutura amăruie.

Pentru ce este bun ceaiul de pelin

Pelinul este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Ceaiul de pelin este un adevărat elixir pentru organism, însă gustul amar foarte intens este suportat de puține persoane. Pelinul este recomandat în cazul problemelor digestive, reglează tranzitul intestinal, tratează balonarea, indigestia, spasmele sau arsurile gastric.

Îți mulțumim că citești acest articol și sperăm să îți placă ce publicăm pe România FM

Ceaiul din această plantă medicinală poate fi folosit și extern, aplicat pe răni sau arsuri, prevenind infectarea și grăbind procesul de vindecare. Acest ceai amar poate fi consumat și pentru a reduce simptomele de gripă și răceală.

Ceaiul de pelin consumat de două ori pe zi poate ameliora tusea, bronșita, chiar și pneumonia. Ceaiul amar poate fi consumat simplu sau îndulcit cu miere. Pelinul preparat sub formă de ceai calmează durerile menstruale, reduce stările depresive, întărește sistemul imunitar, tratează insomnia, reglează glicemia și ajută la pierderea în greutate.

Cum să prepari ceaiul amărui cu efecte miraculoase

Pentru a pregăti un ceai de pelin vom pune o lingură plină de frunze și tulpini uscate în 300 ml de apă clocotită. Se lasă ceaiul la infuzat apoi se strecoară și se bea călduț, de preferință fără a fi îndulcit. Cei care nu suportă gustul amărui pot pune în ceai o linguriță de miere.

Deși are numeroase beneficii pentru organism, trebuie știut că ceaiul de pelin are și câteva efecte adverse. Cura cu ceai de pelin nu trebuie să depășească 3 săptămâni, iar anumite persoane nu au voie să bea acest ceai amar. Femeile însărcinate sau care alăptează, persoanele alergice sau cele cu probleme renale și cardiovasculare nu au voie să bea ceai de pelin. În cazul în care o persoană consumă băutura naturistă mai mult de 4 săptămâni pot să apară simptome nedorite precum greață, vărsături, agitație, insomnie, vertij, tremur, convulsii, retenție de urină, sete puternică, crampe stomacale, dureri și amorțeală musculară.

Ceaiul de pelin este un remediu naturist eficient în tratarea multor boli digestive. La fel de bun este și ceaiul de mentă sălbatică. Ceaiul de mentă sălbatică are un efect diuretic, expectorant, acționând și ca un stimulent pentru digestie. Ceaiul de mentă sălbatică este benefic și pentru întărirea sistemului imunitar, fiind recomandat pentru consum și în sezonul rece, când ne confruntăm cu gripa, răceala sau cu viroza respiratorie.

Un alt leac naturist este ceaiul de sunătoare. Ceaiul de sunătoare se consumă nu mai mult de două căni pe zi, timp de o lună apoi se va face o pauză. Acest ceai amărui are efecte anti-anxietate, tratează insomnia, acționează ca un tonic asupra sistemului nervos și combate migrenele, reduce durerile premenstruale, ameliorează simptomele menopauzei și previne afecțiunile sistemului digestive. Deși gustul nu este prea plăcut, ceaiul de sunătoare previne numeroase boli digestive, la fel ca pelinul. Dacă ținem cont de recomandările medicilor, aceste leacuri din farmacia naturii vor fi de mare ajutor pentru a scăpa de diferite boli.

Distribuie acest articol
Follow:
Viorel Iliescu este un jurnalist și fondatorul România FM, cunoscut pentru pasiunea sa profundă pentru mass-media, social media si IT.
Lasă un comentariu