
Leușteanul, o plantă folosită frecvent în bucătăria românească pentru aroma sa distinctă, are și numeroase proprietăți benefice pentru sănătate, cunoscute încă din medicina tradițională. Această plantă medicinală este apreciată pentru efectele sale digestive, diuretice și expectorante, fiind utilizată în diverse afecțiuni.
Leușteanul a fost folosit tradițional ca digestiv, carminativ (calmând durerile abdominale), diaforetic (stimulează transpirația), diuretic, emegagog (favorizează menstruația), antidispeptic (prevenind tulburările digestive), expectorant, stimulant și stomahic. De asemenea, a fost utilizat în tratamentul icterului.
O evaluare a Agenției Europene pentru Medicamente a confirmat că leușteanul este eficient în creșterea cantității de urină, contribuind astfel la „spălarea” tractului urinar în cazul unor afecțiuni minore.
Compușii activi din leuștean, precum uleiurile esențiale și flavonoidele, stimulează secreția sucurilor gastrice și a enzimelor digestive, facilitând digestia. Acest lucru ajută la reducerea disconfortului abdominal, balonării și crampelor.
Leușteanul are și un efect diuretic natural, datorat capacității sale de a stimula rinichii să elimine mai multă urină, contribuind astfel la eliminarea excesului de lichide din organism.
În plus, datorită conținutului de vitamina C și a substanțelor fitochimice, această plantă poate întări sistemul imunitar, ajutând la combaterea infecțiilor și la reducerea severității simptomelor în cazul răcelilor și gripei.
Leușteanul este folosit tradițional și pentru probleme respiratorii, cum ar fi tusea și bronșita. Uleiurile volatile din plantă au proprietăți expectorante, facilitând eliminarea mucusului din căile respiratorii.
Pe lângă beneficiile pentru sănătate, leușteanul este cunoscut și pentru capacitatea sa de a neutraliza mirosurile puternice. Dacă ai consumat usturoi sau ceapă și vrei să scapi de miros, mestecă câteva frunze de leuștean pentru câteva minute.
De asemenea, dacă ai curățat pește și mirosul persistă pe mâini, frecarea palmelor cu frunze de leuștean ajută la eliminarea acestuia.