Victoria Thomas, o contabilă în vârstă de 35 de ani din Gloucester, a trecut printr-o experiență extremă când inima i s-a oprit în timpul unui antrenament la sală. Momentul critic a dus la o moarte clinică de 17 minute, perioadă în care Victoria a trăit o experiență neobișnuită înainte de a fi resuscitată.
În timpul antrenamentului, Victoria a simțit o slăbiciune accentuată și a căzut la podea după ce i s-a părut că îi „fuge pământul de sub picioare”. „I-am spus prietenei mele că mă simțeam epuizată, fără energie, ca și cum mi se scurgea viața din corp. Imediat după, am căzut la podea”, a povestit ea pentru publicația „Mirror”.
Paramedicii au intervenit rapid și au început resuscitarea, însă inima ei nu dădea semne de revenire. În cele 17 minute cât Victoria a fost în moarte clinică, aceasta a experimentat senzații ce au schimbat complet felul în care privește viața.
„S-a făcut întuneric, apoi am realizat că mă uitam la mine.
Pluteam aproape de tavan și îmi priveam corpul inert pe podeaua sălii de fitness. Am observat că picioarele mele păreau foarte mari.
Ulterior, când m-am uitat la o poză făcută înainte să mă prăbușesc, am văzut că într-adevăr aveam picioarele umflate. Nu am văzut nicio lumină, nu am simțit liniște sau pace, doar mă uitam la mine, la paramedici și la aparatele galbene din jurul corpului meu”, a spus Victoria.
După resuscitare, Victoria a intrat într-o comă de trei zile și a început lupta pentru a-și recăpăta viața obișnuită.
Ulterior, Victoria a fost diagnosticată cu boala Danon, o afecțiune genetică extrem de rară care afectează inima. Diagnosticul a fost pus în 2021, în timpul sarcinii, când Victoria era însărcinată în 24 de săptămâni. Boala afectează gena LAMP 2, care are rol în menținerea sănătății celulare, și limitează semnificativ speranța de viață – până la 19 ani în cazul bărbaților și 24 de ani în cazul femeilor.
Victoria este prima persoană din familia ei diagnosticată cu această maladie.
Cu toate riscurile, ea a reușit să ducă sarcina până în săptămâna 30 și a născut prin cezariană un băiețel sănătos, pe nume Tommy. Totuși, starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid, progressiv, iar activitățile cotidiene au devenit tot mai dificile.
În 2022, medicii i-au comunicat că inima funcționa la doar 11% din capacitate și că mai are de trăit doar câteva luni.
Singura salvare a fost un transplant de inimă. „Singurul lucru la care mă gândeam era că nu pot să-l las pe Tommy singur. Trebuia să trăiesc pentru el”, a mărturisit Victoria.
În aprilie 2023, după o perioadă de așteptare, a fost găsit un donator compatibil și operația a fost un succes. De atunci, viața Victoriei a revenit la normal.
Azi, la 41 de ani, ea practică din nou sporturi precum netball, volei și baschet, pregătindu-se să reprezinte Marea Britanie la „World Transplant Games” din Germania. Cea mai importantă realizare pentru Victoria rămâne faptul că poate crește alături de fiul ei și că a primit o a doua șansă la viață.