BREAKING
NEWS

Accident în lanț cu 4 mașini în Vaslui! 11 persoane implicate, 6 au ajuns de URGENȚĂ la spital!

Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc pe DN 24, în apropierea localității Costești din județul Vaslui. În total, 11 persoane s-au aflat în mașinile implicate în coliziune, iar șase dintre acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, la fața locului au fost mobilizate inițial o autospecială de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, cu șapte militari, și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean. Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu un echipaj de prim ajutor SMURD de la Bârlad și unul de la Huși.

Din totalul de 11 persoane implicate în accident, șase au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Vaslui. Autoritățile au precizat că o altă persoană a refuzat transportul la spital.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: