
O fetiță în vârstă de un an și o lună a fost transportată la spital cu un traumatism cranian, în urma unui accident rutier în care a fost implicat autoturismul în care se afla cu părinții ei. În urma impactului, copilul a fost proiectat prin parbriz. Părinții fetiței au refuzat transportul la spital.
Potrivit primelor informații, în urma coliziunii, fetița a fost aruncată prin parbriz, la câțiva metri de mașină. Aceasta a fost singura victimă transportată la spital de către echipajele medicale.
La fața locului au intervenit o ambulanță a Inspectoratului pentru Situații de Urgență și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean, intervenția fiind coordonată de un medic. Inițial, au fost raportate trei victime conștiente.
Celelalte două persoane rănite, părinții copilului, au fost evaluate de personalul medical la locul accidentului, însă au refuzat să fie transportate la o unitate spitalicească.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.