BREAKING
NEWS

Dezastru la Satchinez! Un bărbat beat criță a făcut praf patru mașini cu tractorul, chiar a doua zi de Crăciun

Un incident grav a avut loc în localitatea Satchinez din județul Timiș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident în lanț. Acesta s-a urcat la volanul unui tractor, deși consumase o cantitate semnificativă de alcool și nu deținea permis de conducere.

Evenimentul s-a petrecut pe 26 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Rurale Sânandrei fiind alertați cu privire la un incident rutier pe drumul comunal DC37. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că un bărbat în vârstă de 58 de ani, aflat la comanda unui utilaj agricol pe strada Crinului, a pierdut controlul direcției.

„Din verificările efectuate, a reieșit faptul că un bărbat de 58 de ani a condus un tractor agricol pe strada Crinului din Satchinez, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și acroșând patru autoturisme staționate. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș, citați de Stiri de Timisoara.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost unul alarmant: 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, verificările suplimentare în bazele de date ale Poliției au scos la iveală faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul pe care îl conducea nu era nici înmatriculat, nici înregistrat pentru a circula pe drumurile publice.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. Polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: