UVT coordonează proiectul ROCS pentru extinderea infrastructurii naționale de date satelitare
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Universitatea Politehnica București (UPB), Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Agenția Spațială Română (ROSA) și Beia Consult Internațional SRL, a câștigat competiția pentru extinderea infrastructurii naționale de date satelitare. Proiectul ROCS a fost premiat în cadrul competiției „PNCDI IV – Soluții”, gestionată de UEFISCDI.
Proiectul, cu un buget total de 11.079.716,84 RON, din care 9.999.513,00 RON sunt alocați de la bugetul de stat, iar 2.774.513,00 RON reprezintă contribuția UVT, vizează extinderea infrastructurii de acces și procesare a datelor satelitare Copernicus Sentinel. Proiectul ROCS – Romanian Earth Observation Collaborative System – urmărește integrarea de componente de tip cub de date și facilități de procesare distribuită, aliniindu-se cu prioritățile naționale de monitorizare a mediului și securității.
„Proiectul ROCS se aliniază cu strategia UVT de implicare în cercetarea geospațială, în colaborare cu UEFISCDI, Agenția Spațială Română, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Comisia Europeană. Extinderea preocupărilor privind schimbările climatice și impactul asupra mediului înconjurător este o prioritate pentru UVT, dovadă fiind numeroasele proiecte interdisciplinare, precum Harmonia, finanțat de Comisia Europeană.”, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.