Un turist în vârstă de 58 de ani a fost grav rănit după ce a căzut aproximativ 30 de metri pe traseul de pe Valea Cerbului, în Prahova. Salvamontiştii au intervenit sâmbătă seară şi au mobilizat zece persoane pentru a-l recupera, iar operațiunea de salvare a durat până în prima parte a dimineţii următoare.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:45, când bărbatul, membru al unui grup de patru persoane echipate corespunzător pentru traseu, a alunecat pe poteca marcată şi a suferit o fractură de bazin. Datorită gravităţii rănilor, a fost nevoie de o imobilizare atentă pentru transportul în siguranţă.
„Zece salvatori montani au intervenit pentru recuperarea turistului. Misiunea de salvare a durat mai multe ore şi s-a încheiat duminică dimineaţă, la ora 3:40, când bărbatul a fost predat unui echipaj de la serviciul de ambulanţă”, au transmis reprezentanţii Salvamont Prahova.
Traseul de pe Valea Cerbului este cunoscut pentru dificultatea sa, iar această intervenţie a scos în evidenţă provocările de a transporta persoane rănite în condiţii montane dificile.