
Jurnalista Ioana Popescu, care a încetat din viață recent, avea o dorință majoră pe care nu a mai apucat să și-o îndeplinească: aceea de a candida la Primăria Capitalei în acest an. Ea își mai încercase șansa în 2012 și începuse deja demersurile pentru o nouă candidatură, cerând ajutorul colegilor din presă pentru strângerea de semnături.
Potrivit Spynews.ro, Ioana Popescu i-a scris unei colege de breaslă pentru a-i cere sprijinul în campania de strângere a semnăturilor necesare pentru candidatură. Mesajul transmis arată determinarea sa: „Te rog mult mult, pot să mă bazez pe tine? Semnături deocamdată, știi. Dă-mi te rog un semn dacă mă pot baza pe tine ca voluntar. Evident, Zero lei”.
În luna mai a acestui an, Ioana Popescu își anunțase public intenția de a intra în cursa pentru Primăria Bucureștiului, declarându-se convinsă că de data aceasta va câștiga alegerile.
„Comunicat de presă. 💗Bună dimineața dragilor! ❤️ Sunt foarte fericită pentru noul președinte al României, Nicușor Dan 💗Acum, însă, să ne gândim la Primărie. Și, așa cum v-am zis, VOI DEPUNE EU CANDIDATURA PTR PRIMĂRIA CAPITALEI. nu știu dacă vă mai aduceți aminte dar eu și Nicușor am candidat în 2012 alături de alți candidați (…). 💗Posibil să nu fi fost atunci așa smart și pregătită ca acum, dar ACUM SUNT PREGĂTITĂ SĂ DEVIN PRIMARUL BUCUREȘTIULUI. În acest sens, sunt curioasă ce dorește fiecare bucureștean, eu personal știu deja, dar vreau să aud cât mai multe cereri de rezolvări de probleme de care să mă ocup în noul meu mandat, că SUNT CONVINSĂ 100% CA VOI LUA EU PRIMĂRIA. 💗Și, nu e pentru bani. Am promis public că primele salarii vor fi donate AZILELOR DE BĂTRÂNI ȘI SPITALELOR. MULȚUMESC 💗”, a fost mesajul transmis de Ioana Popescu în luna mai.
Jurnalista a subliniat că motivația sa nu este una financiară, promițând public că, în cazul în care ar fi câștigat, primele sale salarii de primar ar fi fost donate azilelor de bătrâni și spitalelor.