
Actorul Graham Greene, cunoscut pentru rolul său din „Primele Națiuni” care i-a adus o nominalizare la Oscar, a încetat din viață după o lungă luptă cu o boală gravă, potrivit The Guardian.
Agentul său, Michael Greene, a transmis un mesaj emoționant, subliniind calitățile morale ale actorului: „A fost un om cu o morală, o etică și un caracter deosebite și ne va lipsi veșnic”, a declarat Michael Greene pentru Deadline.
Graham Greene s-a născut în 1952, în Ohsweken, Rezervația celor Șase Națiuni din Ontario, Canada. A început cariera ca inginer de sunet, apoi a fost convins de un prieten să încerce actoria, citind un scenariu care l-a inspirat.
Debutul său teatral a avut loc în anii 1970, în producții canadiene și britanice, iar prima apariție pe marele ecran a fost în 1982, într-un episod al seriei canadiene „The Great Detective”. Primul său rol principal într-un film a fost în 1983, în „Running Brave”.
Cariera sa la Hollywood a luat amploare odată cu rolul vraciului Lakota Sioux, Kicking Bird (Ziŋtká Nagwáka), din westernul premiat cu Oscar „Dansează cu lupii” (1990), regizat de Kevin Costner. Această interpretare i-a adus o nominalizare la premiile Oscar și a deschis drumul pentru numeroase roluri importante în filme precum „Thunderheart” (1992), „Maverick” (1994), „Die Hard with a Vengeance” (1995), „The Green Mile” (1999) și „The Twilight Saga: New Moon” (2009).
În ultimii ani, Graham Greene a rămas activ în industria cinematografică și televiziune, jucând în seriale apreciate precum „Reservation Dogs” (FX, regizat de Taika Waititi), „The Last of Us” (HBO), respectiv „1883” și „Tulsa King”, ambele produse de Taylor Sheridan. Actorul a fost implicat și în proiecte ce urmează să fie lansate.
De-a lungul carierei, Greene a fost recompensat cu premii Grammy, Gemini și Canadian Screen Awards, iar numele său este gravat pe Canada’s Walk of Fame. În luna iunie a acestui an, a primit Premiului Guvernatorului General al Canadei pentru artele spectacolului, un omagiu adus întreaga sa contribuție artistică.