Puiu Călinescu, actor emblematic al teatrului românesc și figură marcantă a Teatrului „Constantin Tănase”, s-a născut pe 21 iunie 1920 în București, în cartierul Grivița. Crescut în condiții dificile și orfan de mamă de la o vârstă fragedă, Călinescu și-a început cariera în spectacolele de tip revistă, devenind în scurt timp un creator și interpret de excepție, cu o influență puternică în cultura teatrală românească din a doua jumătate a secolului XX.
Alexandru Călinescu, cunoscut sub numele de scenă Puiu Călinescu, a fost fiul actorului Jean Tomescu. După ce a rămas orfan de mamă încă din copilărie, a fost crescut o perioadă de rudele materne. Adolescența sa a fost marcată de greutăți, care l-au determinat să se întrețină singur, debutând artistic în spectacolele de revistă care animau cinematografele epocii.
În anul 1948, Călinescu a devenit membru al Teatrului „Constantin Tănase”, instituție emblematică pentru teatrul românesc, unde a activat până în ultima zi a vieții sale. În anii ’50, a participat la premiere de referință în istoria teatrului de revistă, colaborând cu numeroase personalități de frunte ale scenei românești.
Spiritul său inovator și comic i-a adus roluri memorabile în spectacole precum „Fără mănuși”, „Și Ilie face sport” sau „Nicuță… la Tănase”, unde a cucerit publicul prin naturalețea și umorul său inconfundabil.
Dincolo de interpretare, Puiu Călinescu a fost și un creator prolific, semnând scenariile pieselor în care a jucat. Printre titlurile sale se numără „Sonatul lunii” și „Bărbatul fatal”. Alături de compozitorul Petre Mihăescu și regizorul Bițu Fălticineanu, a construit o trupă solidă și un univers artistic distinct, care au lăsat o amprentă profundă în teatrul de revistă românesc.
Puiu Călinescu și-a adus talentul și pe marele ecran, interpretând personaje memorabile în filme clasice precum „B.D. – Brigada Diverse” (unde a jucat rolul Trandafir), „Nea Mărin Miliardar” sau „De-aș fi… Harap Alb”. De asemenea, a fost prezent în numeroase emisiuni de televiziune, aducând umorul său în casele românilor.
Actorul considera râsul esențial pentru viață și o armă împotriva greutăților. Într-un interviu, el mărturisea: „Pentru mine, râsul este o condiție a vieții. Cred că biata mama s-a gândit ca eu să fiu de «râsul lumii». Există și oameni mai acri, mai închiși, mai mofluzi, iar eu îmi fac o datorie să îi fac să râdă… Eu cred că am să râd și pe lumea cealaltă, acolo, în Cosmos”.
Chiar și în ultimele zile de viață, pe patul de spital, continua să împărtășească povești amuzante și bancuri celor care îl îngrijeau, demonstrându-și devotamentul față de această misiune.
Aurel Storin, în cartea „Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» 1919 – 2000”, îl caracteriza astfel: „Puiu Călinescu a fost un actor unic, fără pereche. Dacă întâmplarea sau destinul sau cine-știe-cine l-ar fi dus la Hollywood la momentul oportun, multe dintre vedetele comice americane ar fi rămas, poate, în umbra lui. Avea o mobilitate a feței și a trupului de neînchipuit. Avea geniu comic.”
Storin sublinia, de asemenea, colaborarea strânsă dintre Călinescu, Petre Mihăescu și Bițu Fălticineanu, o echipă ce a produs un repertoriu bogat și apreciat, a cărui influență se resimte și astăzi în teatrul românesc.
