BREAKING
NEWS

Accident GRAV cu 71 de oameni într-un autocar! ȚIPETE, PANICĂ și haos – ce s-a întâmplat când au sosit echipajele de urgență!

Un accident rutier în care au fost implicate un autocar plin cu pasageri și un autoturism a avut loc duminică, în stațiunea Sinaia, pe Drumul Național 1.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, în evenimentul rutier au fost implicate un autocar care transporta 71 de persoane și un autoturism în care se aflau patru pasageri.

În urma coliziunii, mai multe persoane au avut nevoie de asistență medicală la fața locului. Autoritățile au precizat însă că starea celor implicați nu este gravă.

„Este asistat la fața locului un ocupant de la bordul autoturismului și alți 4 ocupanți din autocar, care au suferit atacuri de panică. Nu sunt probleme deosebite”, au comunicat reprezentanții ISU Prahova.

Incidentul s-a petrecut pe sensul de mers dinspre Brașov către București, circulația în zonă desfășurându-se cu restricții imediat după impact.

Polițiștii rutieri au intervenit pentru a fluidiza traficul și pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

„Echipajele de poliție se află la fața locului pentru dirijarea traficului astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!