Adela Pârvu, cunoscută pentru activitatea sa în emisiunea „Visuri la cheie”, a oferit detalii privind colaborarea sa cu Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale. Designerul a subliniat că proiectul de design interior realizat pentru familia acestuia nu are legătură cu viziunile sale politice.
Designerul a explicat că la momentul proiectului nu era la curent cu parcursul politic al lui Călin Georgescu sau cu opiniile sale. „A fost un șoc dublu când am văzut familia noului candidat și am recunoscut pentru cine am lucrat în acest an. Nu sunt de acord cu opiniile politice ale acestui client. În munca mea, mă concentrez pe îmbunătățirea calității vieții oamenilor, fără discriminare”, a declarat Adela Pârvu.
Clarificările vin pe fondul rezultatului neașteptat al primului tur al alegerilor prezidențiale, în care Georgescu a obținut cel mai mare număr de voturi, urmat de Elena Lasconi (USR).
Adela Pârvu a adăugat că, de acum înainte, va analiza mai atent valorile clienților săi: „Până acum nu am cercetat convingerile clienților, însă voi fi mai atentă la valorile lor. Prin această declarație oficială mă dezic de orice asociere cu acest client”.
Colaborarea profesională a început la inițiativa soției lui Călin Georgescu, care a contactat echipa de design pentru amenajarea locuinței. „Am cunoscut-o pe soția lui. Am rămas șocată când am aflat a cui soție este”, a declarat designerul.
Această dezvăluire a fost făcută de Adela Pârvu pe rețelele de socializare, în timpul unei conversații cu unul dintre urmăritorii săi. Ea a mărturisit că opiniile politice ale lui Călin Georgescu au surprins-o și i-au influențat decizia de a clarifica poziția sa publică.