
Guvernul pregătește un nou sistem de taxare a drumurilor naționale, care ar putea înlocui rovinieta cu o taxă calculată în funcție de numărul de kilometri parcurși. Măsura, monitorizată prin satelit și aplicații mobile, este inclusă într-un proiect finanțat prin PNRR, cu un contract de aproape 282 de milioane de lei semnat cu CNAIR. Implementarea este programată să se finalizeze până la 31 decembrie 2026.
Potrivit Ministerului Transporturilor, noul mecanism de taxare va fi similar cu modele deja aplicate în alte țări europene. Șoferii vor plăti în funcție de distanța efectiv parcursă, iar tarifele vor varia în funcție de tipul vehiculului, masa maximă autorizată și numărul de axe.
Monitorizarea traseelor se va face prin dispozitive de bord conectate la satelit (OBE), aplicații mobile sau tichete electronice.
Implementarea proiectului va avea trei etape principale: dezvoltarea unui software centralizat, achiziția echipamentelor necesare și instalarea punctelor de control pe drumurile naționale.
Deși Guvernul susține că sistemul va aduce echitate, reacțiile din spațiul public sunt majoritar negative. Mulți consideră că această taxă va transforma deplasările zilnice într-un lux, afectând în special persoanele cu venituri medii și mici.
Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Barstan a fost unul dintre cei mai vocali critici, calificând proiectul drept „o lege aberantă și profund nedreaptă”. Pe Facebook, el a explicat: „Țăranul care merge zilnic cu mașina la oraș pentru muncă sau cumpărături va plăti triplu. Transportatorii vor fi sufocați, iar costurile vor fi aruncate în prețurile produselor. Iar noi, cetățenii de rând, vom ajunge să plătim la propriu taxă pe kilometru de viață.”
Deputatul Barstan a prezentat și calcule care evidențiază diferențele majore față de rovinieta actuală:
„Guvernul vrea să ne transforme în bancomate pe roți. Nu mai contează că deja plătim accize uriașe la combustibil, TVA, impozite auto, ITP, RCA. Acum se mai inventează încă o taxă, pusă peste toate celelalte, ca să stoarcă bani din buzunarul oamenilor muncitori”, a adăugat Barstan.
Reprezentanții Guvernului afirmă că noul sistem va asigura o repartizare corectă a costurilor: cei care folosesc intens drumurile vor plăti mai mult, iar șoferii ocazionali vor contribui mai puțin.
În schimb, criticii susțin că această schimbare nu reprezintă o reformă, ci un „jaf legalizat” cu efecte sociale și economice grave, precum creșterea costurilor de transport, scumpirea produselor de bază și restrângerea mobilității populației.