Medicii de la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București atrag atenția asupra unei noi manifestări a COVID-19 la copii: apariția unor erupții cutanate extinse, observate în special la bebeluși. În ultimele două luni, 70 de copii, majoritatea sub doi ani, au fost internați cu acest diagnostic. În paralel, medicii semnalează o creștere a cazurilor de gripă A și subliniază importanța vaccinării antigripale.
Dr. Claudina Cobzariu, medic infecționist în cadrul spitalului, a explicat că erupțiile cutanate la copiii cu COVID-19 reprezintă o particularitate a perioadei recente, care nu a fost întâlnită frecvent în valurile pandemice anterioare. „Se observă, într-adevăr, (…) faptul că prezintă copilașii — cel puțin cazurile pe care le-am avut noi în spital — erupții cutanate, ceea ce până acum nu a fost întâlnit în mod frecvent. Apar ca niște pete pe tot corpul, mai ales la bebeluși”, a declarat medicul.
Potrivit acesteia, erupțiile dispar, de regulă, în decurs de o săptămână, iar tratamentul este simptomatic, bazat pe antiinflamatoare și o hidratare corespunzătoare. „Erupția arată că s-a întâmplat ceva în organism, dar nu neapărat că evoluția bolii este mai severă”, a precizat dr. Cobzariu, subliniind că nivelul de hidratare al copilului este esențial.
Datele spitalului arată că, în lunile septembrie și octombrie, au fost internați 70 de copii diagnosticați cu COVID-19. Dintre aceștia, 38 aveau vârsta de un an, iar 32 aveau doi ani.
Deși numărul cazurilor nu a înregistrat o creștere semnificativă față de anii trecuți, medicul infecționist a remarcat că virusul SARS-CoV-2 pare să „ia locul gripei” în rândul celor mici în această perioadă. Febra, tusea, dificultățile respiratorii sau apatia sunt principalele simptome care îi alertează pe părinți. La internare, toți copiii și părinții sunt testați pentru principalele virusuri respiratorii, iar tratamentul antiviral cu Remdesivir se administrează doar în cazuri rare.
În același timp, medicii de la „Victor Gomoiu” semnalează o creștere constantă a numărului de cazuri de gripă A în ultimele săptămâni. Dr. Ana Maria Davițoiu, medic primar pediatru, afirmă că acum este momentul optim pentru vaccinarea antigripală. „Vedem deja de aproape trei săptămâni că numărul cazurilor de gripă la copii crește. Acesta este momentul ideal pentru vaccinare — sfârșitul lunii octombrie și începutul lui noiembrie”, a explicat medicul.
Cei mai vulnerabili la gripă sunt copiii cu vârste între 1 și 3 ani, aflați pentru prima dată în colectivitate și fără imunitate dobândită. „Să previi înseamnă să-l vaccinezi, pentru că izolarea completă este imposibilă. Profilaxia trebuie să fie vaccinală”, a adăugat dr. Davițoiu.
Medicul a reamintit că gripa este o boală care poate evolua spre forme severe, inclusiv pneumonii, și poate fi prevenită prin vaccinare, disponibilă pentru copiii cu vârsta de peste șase luni. Specialiștii subliniază că simptomele COVID-19 și ale gripei pot fi similare, iar diferențierea se poate face doar prin testare.