
O defecțiune simplă a sistemului de iluminare, cum ar fi un bec ars, poate atrage amenzi de până la 1.600 de lei pentru șoferi, conform legislației rutiere în vigoare. Aceasta este o obligație clară a conducătorilor auto, care trebuie să se asigure că vehiculele lor sunt în stare tehnică corespunzătoare înainte de a circula pe drumurile publice. Amenzile și alte sancțiuni vin ca urmare a riscurilor pe care le pot genera aceste defecțiuni, mai ales pe timpul nopții.
Indiferent dacă este vorba despre un bec ars la faruri, stopuri sau semnalizatoare, șoferii care circulă cu astfel de defecțiuni riscă sancțiuni conform Codului Rutier, art. 101, alin. 1, punctul 11. Acestea prevăd aplicarea a 6 – 8 puncte de amendă și sancțiuni cuprinse între 1.200 și 1.600 de lei.
În anumite situații, defecțiunile sistemului de iluminare sunt considerate „majoră”, ceea ce poate conduce la reținerea certificatului de înmatriculare (talonul auto). Acest lucru se întâmplă în special dacă șoferii circulă pe timpul nopții cu dispozitivele de semnalizare luminoasă nefuncționale, punând astfel în pericol siguranța circulației.
De asemenea, talonul poate fi reținut dacă șoferul a montat pe autovehicul echipamente neomologate sau sisteme de iluminare care nu respectă standardele tehnice impuse.
Este important de subliniat că luminile de întâlnire trebuie utilizate permanent, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, pentru a asigura o vizibilitate corespunzătoare și a preveni accidentele.