Antreprenorul clujean Sandu Băbașan a criticat public sistemul de sănătate după ce a încercat, fără succes, să programeze una dintre fetițele sale gemene la analize uzuale cu bilet de trimitere de la medicul de familie. El a relatat pe rețelele sociale că, după zeci de apeluri la diverse laboratoare, i s-a comunicat în mod repetat că „nu mai sunt fonduri” pentru analize decontate, singurele opțiuni fiind o programare peste câteva săptămâni sau efectuarea testelor contra cost, a doua zi.

Într-o postare detaliată, Băbașan descrie un parcurs de câteva zile în care a dat zeci de telefoane, a trimis e-mailuri și a mers la recepțiile mai multor laboratoare. Deși avea bilet de trimitere pentru analize de rutină, precum hemoleucogramă, fier/feritină și vitamina D, răspunsul a fost constant: plafonul de fonduri alocat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) era epuizat sau existau ferestre de programare extrem de limitate, la începutul lunii.

Alternativele propuse de laboratoare au fost fie o așteptare de 3 până la 5 săptămâni pentru o programare decontată, fie efectuarea analizelor imediat, dar contra cost. În final, familia a ales să plătească. „Am ajuns să mă simt ca și cum aș cerși sănătate, după ce, anual, plătesc milioane de lei la stat”, a scris antreprenorul.

Băbașan a subliniat că vina nu aparține personalului de la recepții, ci sistemului, pe care îl acuză de „dezorganizare și lipsă de predictibilitate”. În opinia sa, accesul la analize decontate, un drept al oricărui contribuabil, s-a transformat într-o loterie a plafonului. „Nu există un drept efectiv, există doar dezorganizare”, a mai precizat el.

Ca urmare a experienței sale, omul de afaceri a propus și trei măsuri concrete pentru îmbunătățirea sistemului. Acesta solicită transparență zilnică a fondurilor disponibile la fiecare laborator, un standard de timp garantat pentru efectuarea analizelor uzuale pe bilet de trimitere, de maximum 72 de ore, cu penalizări pentru furnizorii care nu respectă termenul, și introducerea unui plafon decontat per pacient, în special pentru copii și bolnavi cronici, nu doar per furnizor de servicii medicale.

Ca soluție tehnică, antreprenorul a sugerat crearea unui „ghișeu digital unic”, o platformă unde pacientul să poată încărca biletul de trimitere, iar sistemul să aloce automat primul loc disponibil la oricare dintre laboratoarele din rețea.

Redăm mesajul acestuia:
„Plătesc milioane la stat. Dar când vine vorba de sănătatea copilului meu, România îmi spune: nu mai avem fonduri.

Scriu asta pentru că am obosit să aud: „așa merge la noi”. Nu, nu „merge”. Merge doar pentru cine n-are treabă cu realitatea. Eu o am. Am două fetițe gemene. Una dintre ele a avut nevoie de analize uzuale, nimic exotic: hemoleucogramă, fier/feritină, vitamina D – verificări de rutină pentru copii, recomandate de medicul de familie. Am bilet de trimitere. Am contribuții plătite corect. Și totuși, am ajuns să mă simt ca și cum aș cerși sănătate, după ce, anual, plătesc milioane de lei la stat.

Ziua 1 — Biletul de trimitere

Dimineață, medicul de familie. Consult, explicații, totul profesionist. Ne dă bilet de trimitere pentru analizele recomandate. Întreb explicit:
—Cu biletul ăsta, putem face analizele, când?
— Depinde de laboratoare. Sunați, unele au fonduri la început de lună. Dacă nu, vă programează mai încolo.

Depinde este un cuvânt care, în România, înseamnă: de tine depinde să alergi după un drept pentru care ai plătit”

Zilele 2–3 — Telefonul meu devine call-center

Îmi fac listă cu laboratoare. Sun. Notez, disciplinat (ca la birou):

Laborator 1: Bună ziua, avem bilet de trimitere pentru copil, analize uzuale.
— Nu mai avem fonduri. Revenim cu programări după data de 15… dacă se realocă ceva.

Laborator 2: Avem loc peste 3 săptămâni pentru trimitere. Dacă doriți mai repede, pe plată e loc mâine.

Laborator 3: Preluăm bilete doar în primele 3 zile ale lunii. Ulterior, doar contracost.

Laborator 4: Fondurile s-au epuizat în dimineața asta. Puteți încerca la alt furnizor.


Și tot așa. În paralel, trimit emailuri, încerc formulare online. Răspunsurile variază între copy-paste-uri politicoase și tăceri lungi. Când aud: nu ține de noi, plafonul de la Casa, mă tot gândesc cum companiile care nu performează, au colegi care explică ca ea nu are ce face, așa e treba la ei în firmă.

Ziua 4 — Turul laboratoarelor: ediția plimbă-ursul

Merg personal, cu biletul de trimitere în mână și cu copilul după mine, pentru că uneori dacă veniți la recepție, vedem ce putem face

Recepția A:
Ne pare rău, s-a terminat plafonul.
Și pentru copii? E bilet de la medic.
Știu. Dacă doriți, pe plată vă pot programa astăzi.

Recepția B:
Luați un număr de ordine, vă trecem pe listă și vă sunăm când se deblochează.
Când adică?
Nu vă pot spune. Poate peste 2–3 săptămâni.

Recepția C:
Încercați la CNAS să vedeți ce alte centre au fonduri.
Adică eu trebuie să sun în toată țara ca să verific unde mai există România?
Zâmbet amar, din empatie. Angajații nu sunt problema. Sistemul e.

Încercarea instituțională

Sun la Casa. Sun la call-center-uri. Citesc proceduri. Aflu de excepții, priorități, liste. Practic, aceeași idee: nu există un drept efectiv, există doar DEZORGANIZARE ȘI LIPSĂ DE PREDICTIBILITATE.

Între timp: întrebarea pe care niciun părinte n-ar trebui să și-o pună:

Aștept 3 săptămâni pe trimitere sau plătesc mâine la privat?
Știți răspunsul. L-am plătit a doua oară. Pentru că n-am de ales.
Și mi-am înghițit frustrarea știind că nu toți își permit „scurtătura” asta. Eu am norocul să pot plăti. Dar sistemul nu e construit pentru copii, ci pentru plafon.

Situația, pe scurt:

12 apeluri telefonice + 6 emailuri + 3 drumuri la recepții.
0 locuri disponibile pe biletul de trimitere în următoarele 3–5 săptămâni.
1 loc disponibil mâine, dacă plătiți.
2 părinți frustrați

De ce mă revolt? Pentru că e dublu absurd
1. Plătesc corect și mult (vorbim de milioane de lei anual din taxele și contribuțiile pe care le generează munca noastră).
2. Când am nevoie de o analiză banală, statul îmi spune: Mulțumesc frumos, dar nu mai avem bani pentru dreptul tău. Poți să-l cumperi încă o dată.

Nu vreau favoruri. Vreau un sistem care funcționează

Nu cer scutiri sau intrări pe sub mână. Cer trei lucruri simple, ca antreprenor, părinte și cetățean:

1. Transparență zilnică a fondurilor: un panou public (pe site-ul CNAS și în aplicații) cu situația pe fiecare laborator: câte bilete mai pot prelua, pe ce specialități, în ce interval. Fără vă sunăm noi.

2. Standard de timp garantat: dacă ai bilet de trimitere, analizele uzuale se fac în max. 72 de ore, oriunde te-ai programa. Dacă nu, furnizorul pierde bani din contract, nu pacientul pierde sănătate.

3. Plafon per pacient, nu doar per laborator: să existe o cotă minimă pentru copii/pacienți cronici, decontată indiferent.

Propunere: un singur ghișeu digital unde încarci biletul și primești automat slot-uri de programare la toți furnizorii disponibili IMEDIAT.

CONCLUZIE

Fetița mea și-a făcut, în final, analizele. Am plătit.
Dar nu despre banii mei e vorba.
E vorba despre copilul care nu poate aștepta plafonul. Despre părinții care nu au buget. Despre cum prevenția – cel mai ieftin și mai deștept lucru pe care îl poți face într-un sistem de sănătate (Fabius Antal știe) – e blocată de o foaie și de o coloană de Excel.

ROMÂNIA, după câte CAS-uri, CASS-uri, taxe si impozite plătesc:
Când vine vorba de copilul meu, aș vrea în schimb ceva foarte complicat: o hemoleucogramă în 72 de ore, pe biletul de trimitere. Fără să mai „cerșesc” ceea ce am plătit deja.

Să vă zic cu programarea la cardiologie? 

Dacă ai trecut prin aceeași poveste, lasă-ți pașii aici. Să facem coada vizibilă. Poate atunci cineva va înțelege că „nu mai avem fonduri” nu e o propoziție, e un eșec de sistem.

Vă pup cu drag si sănătate „