
Pe 8 mai 2025, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va vira direct pe card suma de 292 de lei reprezentând alocația de stat pentru copiii cu vârsta peste 2 ani. Pentru cei care nu au ales plata în cont bancar, alocațiile vor fi distribuite prin mandat poștal începând cu 13 mai 2025. De asemenea, copiii sub 2 ani și cei cu dizabilități vor primi o sumă mai mare, de 719 lei.
Ministra Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a explicat că plata drepturilor sociale respectă un calendar bine stabilit, astfel încât să fie evitate întârzierile cauzate de zilele libere din această perioadă. „În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paști. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toți românii. Banii aferenți alocațiilor pentru copii, pensiilor și celorlalte prestații sociale vor ajunge la beneficiari în timp util, calendarul plăților fiind deja stabilit în acest sens”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.
Ministerul Muncii informează că plata drepturilor sociale pentru luna mai se va desfășura conform următorului program: