BREAKING
NEWS

Atenție, proprietari! La final de an vine SUPRAIMPOZITAREA! Incredibil cât ajung să plătească unii

Consiliul Local al Sectorului 1 urmează să voteze joi, 11 decembrie 2025, aplicarea unor măsuri de supraimpozitare pentru încă opt clădiri din București aflate într-o stare avansată de degradare. Decizia vizează imobilele considerate un pericol pentru siguranța publică, din cauza lipsei lucrărilor de întreținere și reabilitare din partea proprietarilor.

Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi, majorările de impozit pentru aceste noi clădiri, situate preponderent în zonele centrale ale Capitalei, vor fi cuprinse între 100% și 300%. Măsura vine la scurt timp după ce, în luna noiembrie 2025, alte 15 imobile din același sector au fost incluse pe lista celor sancționate fiscal, unele primind penalizări de până la 500% din cauza fațadelor deteriorate, notează capital.ro.

Autoritățile locale au explicat că impozitul majorat se aplică până la finalizarea completă a lucrărilor de consolidare și eliminarea stării de pericol. Încetarea măsurii de sancționare este posibilă doar după ce proprietarul notifică finalizarea intervențiilor și se întocmește un proces-verbal de conformitate, însoțit de planșe foto care să ateste remedierea degradărilor. Termenul-limită pentru conformare este data de 31 decembrie a anului fiscal în care se constată lucrările.

Măsuri similare sunt anunțate și în alte mari orașe din țară. Primăria Brașov a emis deja 7.000 de notificări către proprietarii de imobile cu fațade deteriorate, avertizându-i că riscă o majorare a impozitului cu până la 500% dacă nu demarează urgent lucrările de reabilitare. Multe dintre aceste clădiri se află în centrul istoric și turistic, reprezentând un risc real pentru pietoni și turiști.

Așa-numita „taxă pe paragină” permite autorităților locale să majoreze impozitele pe clădiri și terenuri neîngrijite cu până la 500%. Această prevedere legală a fost adoptată deja în mai multe municipii din România, inclusiv în București, ca instrument de presiune pentru a determina proprietarii să își renoveze imobilele și să elimine riscurile pentru siguranța cetățenilor.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!