Un bunic în vârstă de 80 de ani, care și-a asumat creșterea nepoatei sale după ce fiica lui a vrut să o abandoneze în maternitate, a primit o locuință complet renovată. Timp de opt ani, Petre Gorodezchi și micuța Isabela au trăit în condiții precare într-o casă din chirpici din Brănești, Ilfov, dar povestea lor, făcută publică de o emisiune TV, a dus la transformarea radicală a casei.
Cazul lui Petre Gorodezchi a devenit cunoscut după ce a fost prezentat într-o emisiune televizată. Bărbatul are doi copii, o fată și un băiat, care nu mai păstrează legătura cu el. Bunicul a povestit că a decis să o crească pe Isabela după ce mama acesteia, propria sa fiică, a intenționat să o lase în spital imediat după naștere.
„De ce am ajuns aici cu Isabela? Au vrut s-o lase la maternitate, s-o dea! Au vrut s-o vândă! E fata mea acum. Poate fără ea n-aș fi rezistat atât. Am scăpat de câteva ori de la moarte. Întotdeauna am spus, Doamne, ajută-ne cum poți! Și ne-a ajutat”, a declarat bunicul.
Timp de opt ani, bunicul și nepoata sa au locuit în condiții dificile, într-o casă veche din chirpici, situată în localitatea Brănești, județul Ilfov. Locuința avea două camere reci, pereți crăpați și un tavan care stătea să se prăbușească.
Impresionată de povestea lor, echipa emisiunii TV le-a renovat complet casa, transformând-o într-un spațiu sigur și primitor. La finalul lucrărilor, bătrânul și-a exprimat recunoștința și speranțele pentru viitor.
„Îmi doresc să fiu sănătos și să fie Isabela sănătoasă. Să îmi drămuiesc banii pe care îi am să putem să trăim onorabil. Mulțumim din suflet”, a transmis Petre Gorodezchi.
Bărbatul a povestit și despre greutățile din tinerețea sa, mărturisind că a terminat cu dificultate liceul și facultatea, adesea culcându-se nemâncat. El a transmis și un îndemn pentru tineri:
„Nu uitați de părinții și bunicii care v-au dus de mânuță la grădiniță. Duceți-vă la ei de ziua lor de naștere, de ziua lor de nume și felicitați-i. Nu uitați că v-au dus în brațe. Oriunde ați fi în lume, dați-le un telefon, schimbați câteva cuvinte cu dânșii. Nu uitați, că e un mare păcat”, a mai spus bunicul.