
Călătoriile cu trenul vor deveni mai costisitoare începând cu jumătatea lunii decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor. Biletele se vor scumpi cu aproape 10%, ca urmare a indexării tarifelor cu rata inflației, o măsură impusă de legislația în vigoare.
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a explicat miercuri că această ajustare de preț este obligatorie prin lege și se aplică anual, odată cu schimbarea planului de mers al trenurilor. „Conform legii, odată cu planul nou de mers se indexează cu rata inflaţiei. Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”, a declarat oficialul.
Potrivit reprezentanților Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), procentul exact de majorare este de 9,88%. Această cifră se bazează pe indicele prețurilor de consum (IPC) stabilit de Institutul Național de Statistică prin buletinul din octombrie 2025. „Cu acest procent se vor actualiza şi tarifele de călătorie”, au precizat reprezentanții instituției.
Noul Mers al Trenurilor 2025 – 2026 va intra în vigoare pe data de 14 decembrie. Șeful CFR Călători a menționat că noul program nu aduce schimbări majore imediate, deși există intenția de a introduce rute InterCity pe marile magistrale. Aceste dezvoltări depind însă de livrarea noilor rame prin contractul cu Alstom și de starea infrastructurii feroviare, care prezintă limitări.
„Suntem obligaţi să facem trasee noi. Depinde foarte mult de infrastructură unde vom duce. De exemplu, nu avem rame duble şi atunci am oprit trasa la Severin, vizavi de Timişoara şi Arad (…) că putem să o facem doar cu o singură ramă. Când Alstom va aduce rame, vom încerca să mai băgăm trenuri suplimentare”, a detaliat Preoteasa, adăugând că lucrările la calea ferată din țară îngreunează parcursul trenurilor.
Prețurile biletelor au suferit mai multe modificări în ultima perioadă. O actualizare cu rata inflației, de 4,6%, a avut loc pe 15 decembrie 2024, iar o altă scumpire a fost aplicată la 31 iulie 2025, pe fondul creșterii TVA de la 19% la 21%. În urma acestor ajustări, tarifele au crescut inclusiv pentru rezervarea locului, care a ajuns să coste 6 lei la trenurile InterCity.