
Potrivit tradiției, la un ospăț organizat de Irod, Salomeea, sfătuită de mama sa, Irodiada, a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. De teamă că Sfântul ar putea învia, Irod a decis ca trupul să fie îngropat separat de cap. În timp, relicva a fost descoperită de mai multe ori, fiecare aflare fiind considerată un miracol.
Prima aflare a avut loc atunci când Sfânta Ioana, soția unui dregător al lui Irod, a îngropat capul într-un vas de lut la Ierusalim. Ulterior, un monah a redescoperit relicva, cinstind-o și îngropând-o la loc. A doua aflare s-a petrecut în Siria, unde episcopul Emesei a așezat-o într-o biserică. A treia și ultima aflare a avut loc în anul 860, când relicva a fost dusă la Constantinopol. În timpul cruciadelor, capul Sfântului Ioan a fost transportat în Franța, unde se află și astăzi, în Catedrala din Amiens.
„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, te rugăm cu smerenie: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc. Adu pace în inimile și căminele noastre, îndrumă-ne spre fapte bune și trezește în noi dorința de mântuire. Ocrotește-ne de fărădelegi și luminează-ne calea, ca prin rugăciunile tale să dobândim harul lui Dumnezeu. Amin.”
Există o dezbatere privind spălatul hainelor duminica. Unii preoți afirmă că este păcat, deoarece duminica este ziua odihnei și a rugăciunii, iar orice activitate gospodărească ar trebui evitată.
Părintele Vasile Ioana oferă o perspectivă mai echilibrată, explicând că după ora 19:00, oamenii pot desfășura activități necesare, inclusiv spălatul hainelor, dacă acestea nu pot fi amânate. „Dumnezeu nu este absurd”, spune preotul, subliniind că odihna înseamnă și comuniune cu familia și prietenii.