
Daiana Anghel și Sorin Gonțea au anunțat oficial că pun capăt căsniciei lor, după o relație de zece ani. Decizia a fost făcută publică recent, iar cei doi au subliniat că separarea a fost una de comun acord, fără conflicte majore, fiind rezultatul unei conștientizări reciproce că le este mai bine pe drumuri separate.
Daiana Anghel a fost cea care a făcut anunțul despre divorț, explicând că despărțirea nu a survenit din cauza vreunui eveniment negativ, ci din faptul că, în timp, ceea ce era bine pentru amândoi nu a mai avut aceeași semnificație. „Am fost împreună zece ani. Zece ani în care am crescut frumos atât individual cât și împreună. Ne-am sprijinit, ne-am modelat reciproc, am fost parte din devenirea celuilalt. Însă, uneori, chiar și lucrurile frumoase ajung la un sfârșit. Nu pentru că se întâmplă ceva rău”, a declarat Daiana pe rețelele de socializare.
Artista a continuat, subliniind că despărțirea lor a fost un proces lent și conștient: „Nu a fost nimic grav. Nu a fost nimic urât. Dimpotrivă, despărțirea noastră s-a întâmplat încet, în timp. A fost o conștientizare treptată, nu o ruptură bruscă. Și da, am fi putut continua încă mult timp „bine”. Dar n-ar fi fost acel „bine” sincer, ci mai degrabă un confort. O obișnuință. Și nu ne-am fi făcut un bine nici nouă, nici unul celuilalt, dacă am fi rămas într-o iluzie.”
Daiana Anghel a mai afirmat că cei doi se consideră norocoși pentru ceea ce au trăit împreună și pentru faptul că au reușit să încheie această etapă fără resentimente: „Cred că suntem norocoși. Norocoși că am trăit frumos. Și norocoși că am putut încheia această etapă cu recunoștință, nu cu reproșuri. Fără ură. Fără răni care să umbrească ceea ce a fost luminos. A fost bine. Dar nu suficient de bine. Și poate că, uneori, curajul nu înseamnă să rămâi, ci să pleci cu inima curată.”
În plus, vedeta a precizat că a ales să comunice despărțirea în acest mod pentru că fanii au cunoscut povestea lor încă de la început, însă nu dorește să mai dezvolte subiectul în discuții cu apropiații sau publicul larg. „Ne-am lăsat timp să trăim aceste momente de desprindere în tihnă, fără păreri nesolicitate din exterior, fără ochi aținti asupra noastră. Oricât de liniște ar fi, tot doare și ultimul lucru de care ai nevoie în astfel de momente este să te simți sub lupa celorlalți. Așa că ne-am dat acest timp. Și singurul motiv pentru care există această postare e că ne știți împreună încă de la începutul meu cu voi. În rest, este un subiect pe care nu-mi doresc să-l dezvolt cu absolut nimeni, fie că e vorba de voi, de cunoștințe care abia acum află sau rude. Suntem bine și vrem să fim bine în continuare.”
<pDespărțirea surprinde pe mulți dintre admiratorii lor, mai ales că în urmă cu aproape doi ani Daiana Anghel și Sorin Gonțea au participat împreună la emisiunea „Power Couple”, un reality show dedicat cuplurilor, unde au dovedit o relație solidă și au ieșit câștigători ai competiției.
„A fost intens, emoționant, greu și foarte frumos. Ne-am depășit limitele, ne-am cunoscut în situații în care probabil niciun alt context nu ne-ar fi pus și ne-am reconfirmat că suntem cea mai bună alegere unul pentru celălalt”, a mărturisit Daiana Anghel la întoarcerea în țară, reflectând asupra experienței trăite împreună.